Cioloş: „Carantinarea ar trebui să fie o soluţie extremă, ultima soluţie. Ne gândim la o variantă în care să trimitem copiii în vacanţă în astfel de perioade”

„Carantinarea ar trebui să fie o soluţie extremă, ultima soluţie, şi chiar dacă am fi în situaţia să o aplicăm, ea ar trebui aplicată pe un termen limitat, în nişte condiţii foarte clare şi cu nişte criterii care, odată îndeplinite, să presupună eliminarea carantinei. Legat de certificatul verde, în anumite situaţii, e o discuţie şi la noi acum, în partid, legat de acest lucru, în anumite situaţii probabil că va trebui să îl folosim”, a afirmat Dacian Cioloş, joi seară, la TVR.

 

Întrebat dacă acest certificat ar trebui utilizat şi pentru a merge la supermarket, de exemplu, Cioloş a afirmat: „În anumite perioade ale săptămânii, când e mai aglomerat, poate că ar fi util şi acolo”.

 

El a subliniat că, dacă va fi premier, se va consulta cu specialiştii din USR pe aceste teme.

 

„În astfel de situaţii trebuie să iei decizii politice pe care să le asumi, dar ele trebuie luate pe baza unor analize, pe baza unor argumente şi, din punctul meu de vedere, astfel de decizii care restrâng drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie luate pe baza unor criterii foarte clare, trebuie explicate oamenilor şi dacă nu-i avem pe oameni de partea noastră de multe ori degeaba le luăm, pentru că dacă oamenii nu le respectă pentru că nu înţeleg de ce le luăm, avem efectul invers (…) Putem să apelăm la încrederea oamenilor atunci când le vorbim sincer, cu argumente”, a argumentat Cioloş.

 

Cioloş a afirmat că, în situaţii de criză, trebuie luate măsuri precum restrângerea unor anumite manifestaţii publice, în spaţii închise şi deschise.

 

În privinţa deciziei ministrului interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de a lăsa şcolile să decidă suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică, Cioloş a spus: „Decizia trebuie lăsată oamenilor care au argumente, care se pricep la lucrurile astea”.

 

„Noi ne gândim de exemplu la o variantă în care în astfel de momente în care e evident că virusul se răspândeşte rapid inclusiv prin participarea copiilor la şcoli, pe o perioadă limitată, de două-trei săptămâni, să trimitem copiii în vacanţă în perioada respectivă, ca să rupem cumva ritmul acest accelerat de răspândire a virusului, urmând ca mai târziu în vară să prelungim puţin şcoala cu câteva săptămâni. Intrarea în online am văzut ce înseamnă, cred că mulţi copii s-au săturat de asta, mulţi părinţi s-au săturat de asta (…)”, a arătat liderul USR.

 

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, că nu se ia în calcul carantinarea municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, unde rata de infectare a depăşit 15 la mie, dar se discută despre introducerea certificatului verde ”la orice activitate economică unde intrăm în contact cu persoane”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

SURSA