202 citiri
Echipa Qatarului, învinsă de Ecuador în meciul de debut al Cupei Mondiale de fotbal 2022, a ţinut capul de afiş al presei locale, care a calificat luni drept un „debut de coşmar” la turneul final, în timp ce ceremonia de deschidere a fost lăudată de presa locală, care a subliniat plecarea spectatorilor chiar înainte de finalul meciului, informează AFP.
„Vişiniii au tremurat”, a scris cotidianul arabofon Al Raya, „jucătorii nu au evoluat la nivelul aşteptat”, în timp ce publicaţia Al Watan a regretat „preţul plătit pentru slaba prestaţie”, evocând „greutatea responsabilităţii şi presiunea”.
Cotidianul anglofon Qatar Tribune subliniază „debutul de coşmar” al echipei naţionale qatariene şi „nervozitatea” portarului Saad Alsheeb, autorul unei ieşiri neinspirate la golul anulat pentru ofsaid în minutul 3 al partidei, iar apoi sancţionat cu un penalty pentru un fault la Valencia după un sfert de oră.
„Misiunea se anunţa una complicată pentru Qatar, dar maniera în care echipa s-a prăbuşit în faţa Ecuadorului are de ce să nemulţumească suporterii locali”, a adăugat Gulf Times pe site-ul său.
În schimb, ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale a fost lăudată de cotidianul Qatar Tribune, pe care a calificat-o „Extraordinară!”. „Un spectacol contemporan global, care a transmis un mesaj important arabilor din lumea întreagă”, a adăugat publicaţia.
Selecţionata Ecuadorului a învins echipa Qatarului cu scorul de 2-0 (2-0), în meciului inaugural al Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, duminică seara, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în Grupa A a competiţiei.