Ce s-ar întâmpla în America în cazul unui război civil. Lista crizelor suprapuse care cresc tensiunile peste ocean

Din punct de vedere istoric, imperiile au supraviețuit în medie în jur de 250 de ani, după care s-au destrămat, fie treptat, fie brusc, din cauza extinderii prea mari sau a conflictelor interne. În 2026, America împlinește 250 de ani.

În timpul președinției lui Trump, mulți americani se gândeau că SUA se îndreaptă spre un război civil. Alții nu au considerat niciodată viabilă o astfel de teorie, argumentând că pentru apariția unui război civil ar trebui să existe o confluență unică de greșeli și crize.

Însă în 2021 lumea este diferită față de 2015. Discuțiile despre insurecții, secesiune, conflicte sociale și război civil nu mai sunt doar pălăvrăgeli ale celor naivi sau prăpăstioși.

Astfel de discuții sunt acum la marginea discursului mainstream. Unii susțin acest „divorț național”, alții i se opun. Alții susțin că ar prefera să le declare război compatrioților lor, decât să-i lase să continue în aceeași viziune, scrie Malcom Kyeyune, pentru publicația UnHerd.

„Călăreții Apocalipsei”, care prevestesc crize și conflicte

Acest interes morbid într-un conflict civil nu este irațional, având în vedere vremurile prin care trece America. Anul 2021 a fost până acum un an al declinului politic: SUA au văzut toți „călăreții apocalipsei”, care prevestesc conflicte și revoluții, din punct de vedere istoric.

Diviziunea politică a elitelor, pierderea legitimității în ochii cetățenilor, înfrângeri militare peste hotare și o criză nouă și amenințătoare în economie, fără perspectiva unui sfârșit.

Fiecare dintre aceste crize este foarte gravă de una singură. Toate la un loc ar reprezenta o amenințare catastrofală la stabilitatea actualei ordini.

Cât de probabil este un război civil, un divorț național sau un scenariu asemănător?

Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale discuției politice americane contemporane este sentimentul că unii participanți sunt influențați de o „sete de sânge”.

Atunci când veterana US Air Force Ashley Babbit a fost împușcată mortal în clădirea Capitoliului, unii comentatori anonimi sau nu au sugerat că poate problema violenței poliției din SUA nu este faptul că ofițerii împușcă și ucid prea mulți oameni neînarmați, ci că nu împușcă suficient de mulți.

După un val de manifestații violențe care au măturat multe orașe americane, anul trecut, această orientare spre a sărbători violența inutilă vorbește despre o polarizare periculoasă.

Din această „sete de sânge” derivă o altă afirmație des întâlnită: faptul că un război civil dus pe pământ american s-ar sfârși repede și ar duce la un masacru al oricăror insurgenți.

Ideea e că Armata SUA este atât de avansată și are atât de multe tancuri, nave, bombe, drone și alte arme încât Guvernul federal și-ar avea practic asigurată victoria. Astfel, un război civil este un scenariu improbabil, dacă nu chiar imposibil, având în vedere dezechilibrul dramatic de putere dintre stat și o populație nemulțumită.

Însă aceasta este o preconcepție periculoasă. În timp ce Armata SUA este, într-adevăr, puternică și finanțată semnificativ, este o armată creată pentru a lupta împotriva altor state.

Puterea Armatei SUA, contraproductivă într-un război civil

Războaiele dintre state iau în calcul anumite norme și reguli. Există o înțelegere formală sau informală despre cine este combatant și cine nu. Prin contrast, războaiele în societăți primitive sau tribale nu fac distincție între un soldat și un civil.

În acest caz există doar dușmani. De aici vine obiceiul european de a-i numi „sălbatici” pe cei din popoarele necivilizate. Europenii au fost șocați de obiceiul amerindienilor și al altor popoare de a „nu juca după reguli”.

O insurgență în America ar renunța la reguli la fel cum s-a întâmplat și în cazul amerindienilor, care au făcut tot ce au putut ca să-și elimine dușmanii.

Iar din acest motiv, un efort de contra-insurgență în America ar fi destinat eșecului, mai mult ca sigur.

Într-un război contra insurgenților, tot ceea ce face din forțele armate americane unele eficiente – platforme de armament avansat cu putere distructivă incredibilă – nu numai că este inutil, dar și contraproductiv.

Un tanc parcat în fața unui centru comercial din Idaho fie va petrece mult timp fără să atace vreo țintă, fie riscă să ucidă civili americani nevinovați.

De asemenea, forțele armate ale SUA nu sunt suficiente. În timpul Operațiunii Banner, Armata britanică a trimis 20.000 de militari în Irlanda de Nord pentru a menține ordinea. Forțele armate americane sunt formate din aproximativ 1,3 milioane de soldați, dar aceștia sunt împărțiți în cinci ramuri și doar o mică parte din personalul militar reprezintă, de fapt, trupe de luptă.

Astfel, este puțin probabil ca forțele armate să poată detașa mai mult de 100.000 de soldați dispuși să patruleze înarmați pe străzile din Texas, spre exemplu. Irlanda de Nord are cam 2% din suprafața Texasului.

Mama tuturor crizelor

Un conflict civil în America nu este improbabil. Corpul politic al SUA dă semne de carențe și de boală. Legitimitatea elitelor a scăzut catastrofal și încrederea în procesul electoral însuși scade alarmant în segmente ample ale populației.

America este acum o mlaștină în care se amestecă noi credințe, obiceiuri și profeți, de la Q la vaccinuri și la diferite forme de pseudo-gnosticism. Pentru un pasionat de istorie, acestea sunt semne prevestitoare. La fel s-a întâmplat în Franța, în anii 1780 și în Rusia în anii 1910 și ’80.

Cea mai periculoasă criză este cea a lanțului de aprovizionare. Ar putea fi tolerată dacă ar implica doar lipsa unei varietăți la supermarket. Însă aceasta provoacă haos în însăși economia productivă. Fermierii nu au componente pentru a-și folosi mașinile agricole, iar producătorii de automobile nu au metalele necesare ca să facă mașini. Cu cât continuă mai mult această criză, cu atât mai afectată va fi economia și mai dureroase reformele necesare.

SURSA