Coridorul Vertical, un complex de investiții strategice pentru regiune, care promite diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și creșterea securității aprovizionării pentru țările din Europa Centrală și de Est și din Balcani, ar putea aduce un profit suplimentar de până la 250 de milioane de euro anual pentru companiile românești, prin creșterea tranzitului și a lichidității în piață, a susținut ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în timpul participării, la Washington, la Transatlantic Gas Security Summit, în cadrul căruia a avut loc o reuniune în format restrâns pe tema Coridorului Vertical.
Declarațiile ministrului sună deosebit de bine pe hârtie, însă fără un proiect de țară care să facă din România un pol strategic al energiei în regiune și în peisajul european în ansamblu, șansele ca problemele structurale pe care transportul de gaze naturale le are în tranzitul prin România vor face din țara noastră mai degrabă un punct de blocaj, decât o rută preferată pentru vecinii europeni și partenerii strategici, explică, într-o discuție cu Ziare.com, Dumitru Chisăliță, expert în politici energetice și președintele Asociației Energia Inteligentă.
Prognozele optimiste ale lui Bogdan Ivan: care sunt ultimele perspective pentru rolul României în Coridorul Vertical
„În cadrul Transatlantic Gas Security Summit, am avut o reuniune în format restrâns pe tema Coridorului Vertical, pentru a stabili pașii tehnici următori: interconectări, capacitate, termene clare. Coridorul Vertical înseamnă integrarea fluxurilor de gaze din Grecia-Bulgaria-România spre Europa Centrală, Republica Moldova și Ucraina, valorificarea gazelor din Marea Neagră și consolidarea poziției României ca hub regional. Analizele arată un potențial profit suplimentar de până la 250 milioane euro anual pentru companiile românești, prin creșterea tranzitului și a lichidității în piață”, a scris ministrul, joi, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a mai subliniat că, în paralel, a discutat despre proiectele nucleare majore, respectiv finalizarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, investiție estimată la peste 7 miliarde euro, esențială pentru creșterea producției stabile în bandă, și dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) la Doicești, proiect strategic care poziționează România printre primele state europene care implementează această tehnologie.
Ca să ajungi undeva trebuie să-ți dorești să ajungi acolo. Din păcate România nu dă dovadă că își dorește să ajungă nicăieri, nici acolo, nici în altă parte. Chiar dacă această declarație sună foarte bine, este totuși o declarație doar. Ce cred că ar fi foarte important să înțelegem este că dacă într-adevăr vreodată vom vrea să contăm pe undeva în afară de bla-bla-uri, ar trebui să vedem ce atuuri avem. Și dacă o să ne uităm în interior, exceptând faptul că suntem în grădina Maicii Domnului, nu avem foarte multe atuuri, dar unul dintre puținele pe care le avem sunt cele din energie, fiindcă nu suntem nici putere militară, nici putere financiară, nici de altă natură, fie că vorbim din perspectiva resurselor atât resurse securitare cât și resurse nesecuritare, fie că vorbim dintr-o perspectivă legată de dezvoltarea unor capacități de echilibrare și stocare, fie că vorbim din perspectiva pur și simplu geografică a faptului că suntem într-o zonă de coridor de tranzit și pe energie electrică și pe gaze naturale. Ținem cont de contextele viitoare ale Europei. Dar pentru asta, lucrurile trebuie să se întâmple în primul și în primul rând dintr-o perspectivă strategică.
Pentru că la nivelul privat, B2B, companiile private nu vor schimba mare lucru din foarte multe considerări. Și atunci cred că pentru a mișca într-adevăr ceva, România ar trebui să-și formuleze clar scopurile, să înțeleagă care sunt punctele slabe, care sunt punctele forte și de aici să înțeleagă ce vrea de la ea. Din acest punct de vedere, cred că România ar putea să-și contureze un proiect de țară pe energie. În cazul acestui proiect de țară pe energie, repet, sunt mai multe direcții care ar trebui abordate, inclusiv acest coridor, care trebuie să depășească strict partea comercială. Pentru că dacă vorbim de Coridorul Vertical, noi trebuie să înțelegem că astăzi România este cea care, de fapt, îl blochează, la modul matematic se creează aceste blocaje”, a explicat Dumitru Chisăliță.
Potrivit acestuia, modul în care anumite companii din Ucraina sau din alte țări au contractat și au renunțat de multe ori la anumite cantități de gaze naturale care să fie preluate dinspre Grecia sau chiar dinspre Azerbaidjan și să tranziteze România către nord, est sau centrul Europei, s-au lovit de tarifele foarte mari care există în special în țara noastră.
„Noi reușim să înțelegem la nivel de concept marea diferență între fezabilitate la nivel de companie, B2B, adică eu, companie, ca să fac un proiect, am niște indicatori de fezabilitate care mă interesează și ce înseamnă o fezabilitate strategică la nivel de țară, care nu mai înseamnă aceiași indicatori de fezabilitate care sunt foarte mici și foarte minimizați la nivelul unei companii. Singura relaționare de succes atât în raport cu Uniunea Europeană, dar și în raport cu Statele Unite ale Americii sau cu alte țări din zonă, precum Turcia, de exemplu, o reprezintă energia și acest proiect de țară”, a mai transmis expertul, pentru Ziare.com.
În practică, există modele de tarifare, în special în România și Bulgaria, deși, în mai mică măsură, ele se aseamănă cu interesul local al unei companii, decât cu miza unei strategii naționale, a motivat expertul. „Atât timp cât România va veni și va avea aceste tarife foarte, foarte mari, comparativ cu toate celelalte țări din zona asta, Coridorul Vertical este o poveste care nu se va întâmpla niciodată. El va fi accesat din când în când în niște condiții de criză sau de niște considerente particulare ale anului respectiv, fiindcă eficiența sistemului național de transport este una foarte redusă în raport cu tot ceea ce merităm în Europa. Iar pentru a schimba lucrurile trebuie să ne aliniem la un nivel care să facă lucrurile nu doar declarative, ci și fezabile. Pentru că, într-un final, ca acest coridor să se întâmple, gazul trebuie să ajungă în niște puncte, fie că vorbim de Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Moldova, la niște prețuri care să fie mai mici decât cele cu care gazele ajung pe alte rute.
Or, în momentul în care asta nu se întâmplă din cauza unor probleme legate de eficiența sistemului de transport, din cauza unor reglementări care există în momentul de față în România și Bulgaria, din cauza unor elemente care nu sunt înțelese la nivelul unui stat și care, repet, nu pot să fie înțelese dacă lăsăm totul pe umerii unei companii, nu vom reuși niciodată să fim parte din acest Coridor”, a mai punctat Chisăliță.
Exemplul concret oferit de președintele AEI este cel al unui vapor din Grecia, care trebuie transportat până în Ungaria, până în Moldova sau până în Ucraina. „Din costul transportului în România, respectivul furnizor trebuie să plătească 71%. Adică în Grecia și Bulgaria, tariful este de 30%, deși ca lungime este, în unele situații, mult mai mare decât lungimea conductei sau lungimea transportului pe teritoriul României. Acolo se plătește o treime, în România se plătește două treimi. Și atunci o astfel de situație frustrează și pe cei care ar avea nevoie de gaz, ținând seama de restricțiile pe cazul rusesc, îi frustrează și pe cei care vor să vândă gaz, adică SUA, Qatar, Trinidad și Tobago și așa mai departe.
Pentru că noi lăsăm toată această situație strict pe partea unor instituții sau unor companii individuale care își văd strict curtea lor. Nu văd deloc ansamblul acesta major și de latură economică, și politică, și strategică. Este un element fundamental pentru care nu funcționează Coridorul Vertical. Pentru că acest Coridor Vertical este discutat din 2010. Suntem după 16 ani. E adevărat că între timp s-au mai mișcat niște lucruri, s-au făcut niște investiții, dar Coridorul Vertical a început, ca și concept, în 2010 la Istanbul”, a amintit Dumitru Chisăliță.
Cum au evoluat negocierile și povestea din spate a Coridorului Vertical, după izbucnirea războiului din Ucraina, în 2022
Coridorului Vertical, deși a început, așa cum a explicat și Dumitru Chisăliță, ca un proiect de transport al gazelor naturale prin portul din Istanbul, în 2010, a devenit un proiect strategic în contextul crizei energetice din 2022, după ce Europa a înțeles că dependența structurală de gazul rusesc reprezintă o vulnerabilitate sistemică. Pentru țara noastră, proiectul a fost conceput la nivel tehnic în cadrul Transgaz în perioada 2014–2015, pe fondul anexării Crimeei și al primelor semnale privind folosirea energiei ca instrument geopolitic, iar primul memorandum interguvernamental a fost semnat la București, în iulie 2017, urmând ca, în decembrie 2019, la Bruxelles, inițiativa să fie consolidată printr-un nou acord între statele implicate, potrivit datelor prezentate de Transgaz și reluate într-o analiză publicată de Curs de Guvernare în octombrie 2025.
Așadar, în forma sa conceptuală, Coridorul Vertical reprezintă un sistem integrat de infrastructură care conectează terminalele de gaz natural lichefiat din Grecia și Turcia, interconectările dintre Grecia, Bulgaria și România, capacitățile de transport din România și Ungaria și, mai departe, rețelele din Slovacia, Republica Moldova și Ucraina. Operatorii implicați, printre care DESFA și Gastrade în Grecia, Bulgartransgaz și ICGB în Bulgaria, Transgaz în România, FGSZ în Ungaria, Eustream în Slovacia, Vestmoldtransgaz în Republica Moldova și GTSO în Ucraina, au semnat, la 11 ianuarie 2023, la București, un acord de cooperare tehnică, urmat în 2024 de un Memorandum formalizat între operatorii din Moldova, Ucraina și Slovacia, care a extins oficial cooperarea pe axa sud–nord.
Funcțional, proiectul urmărește transportul gazelor din zona Mării Egee către Europa Centrală și de Est, utilizând atât fluxuri din Coridorul Sudic de Gaze, prin conducta TANAP–TAP care aduce gaz azer prin Turcia și Grecia, cât și gaze naturale lichefiate descărcate în terminalele din Grecia (Revithoussa și, mai nou, terminalul FSRU de la Alexandroupolis, operaționalizat în 2024). Amintim și că Comisia Europeană a inclus o parte din aceste interconectări pe lista Proiectelor de Interes Comun (PCI), tocmai pentru că ele contribuie la obiectivul REPowerEU de eliminare a importurilor de gaz rusesc înainte de 2027.
Cu toate că datele europene arată că ponderea gazului rusesc în importurile UE a scăzut de la aproximativ 40% în 2021 la sub 15% în 2024, vulnerabilitatea regională se află încă la un nivel ridicat în Europa de Sud-Est, unde interconectările istorice au fost proiectate preponderent pe direcția est–vest. Iar în acest context, Coridorul Vertical are o miză structurală tocmai prin transformarea fluxurilor energetice pe direcția sud–nord și integrarea Balcanilor și a Europei Centrale într-o piață regională mai flexibilă.
Țara noastră, în acest cadru amplu, dispune de interconectări funcționale cu Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina, și este parte a gazoductului BRUA (Bulgaria–România–Ungaria–Austria). Autoritățile române au pus în funcțiune integral conducta Iași–Ungheni–Chișinău în acest sens, iar capacitatea de înmagazinare subterană a României, de aproximativ 3 miliarde metri cubi, conform datelor Transgaz și Depogaz, oferă un avantaj suplimentar în arhitectura regională. În plus, odată cu dezvoltarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, proiect estimat să intre în producție comercială în 2027, cu un potențial anual de circa 8–10 miliarde metri cubi, România poate deveni, cel puțin teoretic, furnizor regional net, și nu doar țară de tranzit.
Problema, așa cum a punctat-o și Dumitru Chisăliță mai sus, este că evoluția proiectului nu a fost liniară, runda de rezervare de capacitate pe ruta Grecia–Ucraina a înregistrat mai multe episoade cu interes comercial redus, cu atât mai mult în contextul cererii mai scăzute de gaze în timpul contracției industriale europene din 2023–2024. Toate acestea, alături de costurile ridicate de tranzit din România și existența unor alternative temporare mai ieftine, au fost așadar cu atât mai exacerbate de incertitudinile generate de războiul din Ucraina. În paralel, încheierea acordului de tranzit dintre Ucraina și Gazprom la finalul lui 2024 a deschis o nouă etapă, în care Kievul încearcă să utilizeze sistemul propriu de transport în regim reverse flow, conectându-se la fluxurile sudice prin România și Slovacia.
Dincolo de componenta energetică, ideea de „axă verticală” a început să capete o dimensiune multimodală. În toamna lui 2025, a urmat un nou acord între Grecia, Bulgaria, România și Comisia Europeană pentru dezvoltarea unui coridor multimodal care să lege Salonic de București prin infrastructură rutieră și feroviară modernizată. Iar în paralel, Coridorul de Mijloc, adică Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică (Trans-Caspian International Transport Route), a devenit tot mai relevant în contextul sancțiunilor aplicate Rusiei și Belarusului.
Coridorul Vertical a evoluat dintr-o inițiativă tehnică regională într-un proiect cu miză strategică europeană, susținut politic la nivel înalt și integrat în obiectivele de securitate energetică ale Uniunii. Pentru România, însă, deși miza depășește statutul de țară de tranzit, prin poziția geografică, infrastructura existentă și noile exploatări din Marea Neagră, așa cum a explicat și Dumitru Chisăliță, riscurile mari sunt tocmai de nivel politic și sistemic. Deoarece lipsa unei strategii coezive la nivel național împinge punctele nevralgice de negociere în zona minoră a profitului unei companii precum Transgaz, care practică tarife ridicate și nu este angrenată într-un ansamblu mai vast de strategii care să faciliteze, în loc să îngreuneze, tranzitul resurselor interne și externe pe teritoriul țării.
