Home ȘtiriCe ar alege românii dacă ar putea avea un singur fel de mâncare pentru tot restul vieții

Ce ar alege românii dacă ar putea avea un singur fel de mâncare pentru tot restul vieții

Dacă ar putea mânca
o singur fel de mâncare pentru tot restul vieții lor, cei mai mulți români ar
alege să mănânce pizza, urmată îndeaproape, în preferințe, de friptură, conform
What’s Cooking? Bolt Food’s Habits Report”, studiu realizat de Ipsos,
la comanda Bolt Food.

Dacă ar trebui să
aleagă, 21% dintre români ar mânca pizza pentru tot restul viețiii. În topul
preferințelor sunt și friptura (19%), dar și fish and chips (13%).

Preferința
declarată se regăsește și în comportamentul real de comandă. În aplicația Bolt Food, pizza este una dintre
cele mai comandate categorii din România, depășită doar de burgeri.

Dintre sortimente,
cele mai populare sunt pepperoni și margherita. La polul opus se află varianta
hawaiiană, care rămâne constant pe ultimele poziții – un răspuns, în date, la o
dezbatere gastronomică mai veche.

Bucureștenii
comandă cea mai multă pizza din țară, în volum absolut. Sunt urmați de clujeni
și de craioveni. Raportat la numărul de locuitori însă, ierarhia se schimbă, și
Cluj-Napoca conduce, mai arată datele din aplicație.

„Nu este o
surpriză că pizza rămâne una dintre categoriile de top din aplicația Bolt Food.
Este un preparat pe care utilizatorii noștri îl aleg în special vinerea și
sâmbăta și pe care îl pot comanda din sute de restaurante partenere din toată
țara. Continuăm să lucrăm pentru o ofertă cât mai variată și mai accesibilă și
pentru a conecta restaurantele partenere cu clienții din comunitățile locale”,
a explicat Alexandra Laeș, reprezentant Bolt Food România.

Bolt Food este disponibilă în România din 2020, oferind servicii de livrare a
mâncării și cumpărăturilor alimentare în 44 orașe. Serviciile de livrări duc
mai departe misiunea Bolt, ecosistemul de alimente și băuturi fiind fundamentul
orașelor în care oamenii se bucură de confort.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu