455 citiri
Mici puși pe grătar FOTO captură YouTube
Nu puține sunt cazurile în care, mai ales vara, la bloc se pune de un grătar în fața scării, care face ca fumul și mirosul să ducă la reclamații din partea vecinilor.
Pentru cei care nu știu, această practică nu are încadrare legală și se sancționează cu amnedă.
Potrivit Legii 54/2012, privind desfășurarea activităților de picnic, există doar anumite zone cu o astfel de destinație.
Vorbim strict de zone special amenajate pentru activităţile de picnic – zonele aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic și în care aprinderea focului este permisă.
Desfășurarea activităților de picnic în alte locuri față de cele precizate în lege este interzisă.
Astfel, „desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate și/sau a zonelor indicate pentru acestea” se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 și 3.000 de lei.