Rusia produce 25 de rachete Kalibr pe lună/ FOTO: kabar.kg
Cu toate că Occidentul a impus sancțiuni Rusiei pentru declanșarea unui război pe scară largă împotriva Ucrainei, Moscova continuă să producă arme, deși ritmul și volumul producției a scăzut foarte mult.
Vadim Skibițki, reprezentant al Ministerului Apărării al Ucrainei, a declarat pentru „RBK Ukraina” câte rachete i-au mai rămas Federației Rusă și câte reușește să producă.
Armata ucraineană a remarcat că rușii și-au epuizat stocul cu mult timp în urmă. Acest lucru este confirmat de faptul că fragmentele unor rachete, pe care apărătorii ucraineni le găsesc după atacuri masive, mai ales după ultimele, confirmă că aceste arme sunt din producție recentă.
„Cel puțin de două ori pe lună, ei livrează rachete Kalibr în Crimeea ocupată. Acum rușii sunt capabili să producă aproximativ 25 de rachete Kalibr pe lună, X-101 — 35 de unități, Kinjal — două unități pe lună, rachete balistice 9M723 Iskander- cinci unități”, spune Skibițki.
Și deși sancțiunile trebuiau să facă imposibilă importarea în Rusia a anumitor componente pentru aceaste arme, Skibițki a confirmat că rușii reușesc totuși să le obțină.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a declarat că, la 16 mai, Rusia mai avea 73 de rachete hipersonice Kinjal. El a făcut acest calcul după ce Forțele Aeriene ucrainene au doborât șase rachete de acest tip deasupra Kievului.
SUA impun restricții la noi produse
Administrația Biden a suspendat, vineri, exportul unei game largi de bunuri de consum către Rusia, în timp ce Grupul G7 a anunțat noi sancțiuni împotriva Moscovei din cauza războiului din Ucraina.
Noile restricţii americane vizează articole ce pot fi folosite pentru a ajuta armata rusă, inclusiv articole folosite în viaţa de zi cu zi, precum uscătoarele de rufe, plugurile de zăpadă şi maşinile de muls, ce au componente care, consideră SUA, ar putea fi refolosite pentru a sprijini maşinăria de război a Moscovei.
„Acum nu mai poţi expedia nici măcar lentile de contact sau ochelari de soare”, a declarat avocatul Kevin Wolf, fost oficial al Departamentului de Comerţ al SUA, examinând noile reguli. Wolf spune că „ar fi mai simplu să se descrie articolele care nu sunt supuse controlului la export către Rusia”.
Companiile aflate pe lista neagră includ 69 de entităţi ruseşti, una din Armenia şi una din Kârgâzstan. Acestea au fost adăugate pe „Lista de entităţi” a Departamentului Comerţului, în principal pentru că sprijină sectoarele militare ale Rusiei. Expedierea de bunuri din SUA către acestea este astfel interzisă. Între aceste companii se numără fabrici de reparaţii şi producţie de piese de avion, fabrici de praf de puşcă, de tractoare şi de automobile, şantiere navale şi centre de inginerie din Rusia.
Statele Unite şi o coaliţie de alte 37 de ţări au impus mai multe pachete de sancţiuni, de o amploare fără precedent, ca răspuns la invazia Rusiei din Ucraina. Scopul este să degradeze baza industrială a Moscovei şi capacitatea acesteia de a susţine războiul.
Doug Jacobson, un avocat specializat în drept comercial, a remarcat că unele articole supuse restricţiilor sunt contestabile. „Din cauza domeniului larg de aplicare al noilor controale, acum sunt necesare licenţe pentru a exporta articole precum aparate auditive, dinţi falşi şi articulaţii artificiale”, a spus el.
Noile măsuri au fost luate în contextul în care Statele Unite şi restul marilor economii din „Grupul celor şapte” au convenit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, la summitul lor din Japonia.
Matthew Axelrod, secretarul adjunct al Departamentului Comerţului, a declarat că Statele Unite fac o prioritate din aplicarea controlului asupra articolelor ce contribuie la sistemele de armament ruseşti, cum ar fi rachetele şi dronele. Atunci când se constată că o companie s-a angajat în evaziune, a spus Axelrod într-un comunicat, „vom folosi toată autoritatea noastră pentru a o închide”, a avertizat oficialul.
Săptămâna trecută, un grec a fost arestat la Paris şi acuzat de procurorii din New York că a făcut contrabandă în Rusia cu tehnologii militare de origine americană, în timp ce opera ca antreprenor în domeniul apărării pentru NATO.