România se confruntă cu un deficit de forță de muncă tot mai mare, estimat la peste jumătate de milion de angajați. Această criză are la bază atât factori demografici, economici, cât și lacune legislative și lipsa de alternative reale pentru fiecare categorie de angajați.
În multe sectoare precum construcții, HoReCa, servicii, producție, industrie, logistică și transporturi, angajatorii spun că se confruntă cu dificultăți constante în găsirea personalului calificat, iar lipsa forței de muncă limitează capacitatea firmelor de a se extinde și de a realiza investiții.
În acest context, România caută soluții pentru deficitul de forță de muncă în imigrație, digitalizare și automatizare, dar ignoră una dintre cele mai importante rezerve interne de creștere economică: participarea femeilor pe piața muncii, arată o analiză a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Analiza arată că țara noastră înregistrează al treilea cel mai mare decalaj de ocupare a forței de muncă dintre femei și bărbați din Uniunea Europeană, de 18,1%, după Italia și Grecia. În cazul femeilor cu copii mici, rata de ocupare a forței de muncă este de aproximativ 57%, comparativ cu aproape 70% cât este nivelul Uniunii Europene, conform Eurostat.
Una dintre cauzele structurale identificate de CONAF este infrastructura insuficientă de educație și îngrijire timpurie. În România, doar 11,4% dintre copiii cu vârsta sub trei ani beneficiază de servicii formale de îngrijire, comparativ cu 39,3% media Uniunii Europene. În plus, România și-a stabilit pentru anul 2030 o țintă națională de 22,5%, în timp ce obiectivul european urmărit este de 45%.
”Fiecare loc care lipsește dintr-o creșă poate însemna un părinte care își amână întoarcerea la muncă, un angajator care nu găsește personal, taxe și contribuții care nu ajung la buget și valoare economică pe care România o pierde înainte să o producă”, mai arată analiza CONAF.
Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, a explicat pentru Ziare.com că milioane de femei au competențele, experiența si dorința de a contribui la economie, însă barierele structurale continuă să le limiteze participarea.
”România a făcut progrese importante în ceea ce privește participarea femeilor în educație, antreprenoriat și profesii cu înaltă calificare, însă nu a depășit complet modelul tradițional al rolurilor familiale. Acest lucru nu se vede atât în discurs, cât în statistici. Datele INS publicate recent arată că femeile din România sunt, în medie, mai educate decât bărbații: 21,3% dintre femeile cu vârste între 25 și 64 de ani au studii superioare, comparativ cu 17,7% dintre bărbați. În același timp, România înregistrează al treilea cel mai mare decalaj de ocupare dintre femei și bărbați din Uniunea Europeană”, declară aceasta.
Acest paradox arată că nivelul educațional nu explică singur participarea redusă a femeilor la piața muncii și că explicațiile trebuie căutate și în bariere structurale, precum accesul insuficient la servicii de educație și îngrijire timpurie, organizarea muncii și distribuția responsabilităților familiale.
”În practică, responsabilitatea îngrijirii copiilor și a persoanelor dependente continuă să revină, în mod disproporționat, femeilor. Atunci când apare un copil, piața muncii presupune adesea că mama va fi cea care își întrerupe activitatea, iar infrastructura publică pare încă organizată în jurul acestei presupuneri. De aceea, nu vorbim doar despre o mentalitate culturală, ci și despre una instituțională. Dacă există prea puține creșe, prea puține programe after school și prea puține forme flexibile de muncă, atunci chiar și familiile care își doresc o împărțire echilibrată a responsabilităților ajung să fie limitate de lipsa alternativelor”, afirmă Cristina Chiriac.
Președinta CONAF spune că economia nu are nevoie ca femeile să aleagă între familie și carieră, ci are nevoie să construiască un sistem în care cele două să poată coexista.
”Țările care au înțeles acest lucru au tratat educația timpurie și serviciile de îngrijire ca infrastructură economică, nu doar ca politică socială”, adaugă ea.
Natalitatea scade continuu. De ce nu își mai doresc tinerii copii
În anul 2025, România a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol, o tendință care s-a accentuat în ultimii ani și care amenință să pună presiune pe economia națională, pe sistemul de educație, dar și cel de pensii.
În anul 2026, femeile din România aduc pe lume un număr mediu de 1,66 – 1,7 copii per femeie, conform proiecțiilor demografice actualizate Worldmeter, ceea ce face ca țara noastră să rămână sub pragul critic de 2,1 copii per femeie, necesar pentru înlocuirea naturală a generațiilor fără a fi nevoie de imigrație.
”Literatura demografică și datele europene arată că, în majoritatea statelor dezvoltate, oamenii își doresc mai mulți copii decât ajung să aibă în realitate. Problema nu este, în primul rând, lipsa dorinței, ci decalajul dintre planurile familiale și posibilitățile economice. În plus, datele INS arată că vulnerabilitatea economică apare devreme. În 2025, rata tinerilor care nu erau ocupați și nu urmau nicio formă de educație sau instruire (NEET) era de 20% în cazul femeilor, față de 13,2% în cazul bărbaților. În mediul rural, diferențele sunt și mai pronunțate: rata NEET în rândul tinerilor de 15–24 de ani era de 24,1%, comparativ cu 8,5% în mediul urban”, arată cifrele analizate de CONAF.
Aceste date sugerează că, pentru o parte importantă a tinerilor, decizia de a avea un copil este luată într-un context economic deja fragil, caracterizat prin acces mai dificil la locuri de muncă, la educație continuă, la servicii și la independență financiară.
”Pentru foarte multe familii, întrebarea nu este ”Ne dorim un copil?”, ci ”Ne permitem să avem un copil fără să sacrificăm stabilitatea financiară și viitorul profesional al unuia dintre părinți?”. Atunci când statul și mediul economic reduc costurile indirecte ale creșterii copiilor prin creșe accesibile, programe flexibile de muncă și stimulente fiscale, natalitatea tinde să fie mai stabilă. Nu întâmplător, multe dintre economiile care au investit consecvent în infrastructura de educație și îngrijire timpurie au reușit să susțină atât participarea femeilor pe piața muncii, cât și un mediu mai favorabil deciziilor privind întemeierea unei familii”, explică Cristina Chiriac.
”Concediul de creștere a copilului nu înseamnă doar o pauză în CV”
Deși România oferă unul dintre cele mai lungi concedii de creștere a copilului din Europa, această perioadă vine cu multe riscuri pentru parcursul profesional al femeilor care ajung să iasă de pe piața muncii 2, 4 sau 6 ani de-a lungul carierei.
”O întrerupere de câțiva ani nu înseamnă doar o pauză în CV. Înseamnă pierderea unor oportunități de promovare, decalaje salariale care se acumulează în timp, ieșirea din ritmul tehnologic al profesiei și diminuarea contribuțiilor la pensie. Claudia Goldin, laureată a Premiului Nobel pentru Economie, a demonstrat că diferențele dintre veniturile femeilor și ale bărbaților se accentuează în momentul apariției copiilor, nu la începutul carierei. Literatura economică numește asta ”penalizarea maternității”, mai explică președinta CONAF.
Aceasta mai spune că, cu cât reintegrarea profesională este mai dificilă, cu atât costurile economice sunt mai mari atât pentru femeie, cât și pentru economie.
”România pierde competențe deja formate, iar angajatorii pierd oameni într-o perioadă în care vorbim constant despre deficit de forță de muncă. De aceea, întrebarea nu este dacă femeile vor să revină la muncă, ci dacă sistemul le permite să facă acest lucru atunci când ele consideră că este momentul potrivit”, mai spune Cristina Chiriac.
Forțează actualul sistem social părinții să se îndrepte către creșe private, pe care nu toate familiile și le permit și la care părinții din mediul rural nu au acces?
Compromisul la care ajung cei mai mulți părinți atunci când vor să se întoarcă la muncă, dar nu găsesc loc pentru copii la creșele de stat, este să plătească pentru un loc la privat. Această soluție le permite să reintre în circuitul profesional, dar le scade veniturile.
”Problema este mai profundă decât alegerea dintre public și privat. În numeroase localități nu există suficiente locuri în creșele publice, iar în mediul rural, în foarte multe cazuri, serviciile lipsesc complet. Acolo unde oferta publică este insuficientă, familiile care își permit se îndreaptă către sectorul privat, iar cele care nu își permit amână revenirea unuia dintre părinți la muncă, de regulă mama”, mai declară Cristina Chiriac pentru Ziare.com.
Dată fiind situația, reprezentanții CONAF spun că nu este doar o problemă de echitate socială, ci și una de eficiență economică pentru că piața muncii pierde oameni activi, companiile găsesc mai greu personal, iar statul încasează mai puține taxe și contribuții.
”Companiile pot introduce programe flexibile de lucru, modele hibride și programe de reintegrare profesională”
Mediul privat poate deveni unul dintre cei mai importanți parteneri ai statului în integrarea sau reintegrarea femeilor pe piața muncii. Companiile pot introduce programe flexibile de lucru, modele hibride acolo unde activitatea permite, programe de reintegrare profesională, mentorat pentru părinții care revin din concediul de creștere a copilului, dar și beneficii dedicate educației timpurii. Pentru toate acestea este nevoie și de intervenție din partea statului.
”Un instrument cu impact major ar fi reintroducerea creditului fiscal pentru cheltuielile cu creșele și grădinițele. Acesta ar încuraja angajatorii să sprijine concret părinții și ar transforma o cheltuială aparent socială într-o investiție cu efecte economice măsurabile: creșterea ocupării, extinderea bazei de contribuabili și reducerea deficitului de forță de muncă. Companiile nu pot construi singure infrastructura publică, dar pot contribui la crearea unui ecosistem în care părinții să nu fie obligați să aleagă între familie și carieră. Într-o economie care vorbește permanent despre lipsa forței de muncă, fiecare părinte care poate reveni în activitate reprezintă o resursă recuperată, nu doar un beneficiu individual”, concluzionează președinta CONAF.
