Casă dinstrusă complet după ce un piroman a dat foc clădirii. Incendiul a fost stins după două ore

202 citiri

O casă din comuna Şanţ, care nu era locuită, a fost mistuită de un incendiu în noaptea de joi spre vineri, pompierii stabilind că a fost vorba despre o acţiune provocată, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

La caz au intervenit două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere şi un echipaj de prim-ajutor SMURD, alături de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din comunele Şanţ şi Rodna.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore, suprafaţa afectată fiind de peste 300 de metri pătraţi.

Casa nefiind locuită, nu au fost înregistrate victime şi s-a reuşit protejarea vecinătăţilor.

Potrivit ISU, incendiul a fost rezultatul unei acţiuni intenţionate.

„După finalizarea intervenţiei, o comisie mixtă a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unei surse de aprindere pentru a genera incendiul (acţiune intenţionată)”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

SURSA