Românii care trimit colete cu plata ramburs lasă în evidențele fiscale o urmă mult mai detaliată decât simpla sumă încasată, lucru adesea trecut cu vederea de oamenii care operează tranzacții mici mai ales, dar care se pot pomeni la un moment dat cu un audit din partea ANAF, dacă volumele de vânzări continuă și lasă marca unei activități economice nefiscalizate. Firmele de curierat și ceilalți furnizori autorizați de servicii poștale raportează lunar către ANAF date despre trimiterile livrate efectiv, adică valoarea rambursului, identitatea vânzătorului, informații despre destinatar, locul de preluare a coletului și contul în care au fost virați banii sau persoana care i-a ridicat în numerar, iar datele sunt păstrate timp de cinci ani.
Așa cum am mai amintit în analize fiscale trecute, și cum reprezentanții ANAF adesea au clarificat, nu vorbim de o verificare de-a fir a păr a oamenilor care își vând telefonul vechi, hainele pe care nu le mai poartă sau mobila din locuință pe o platformă de vânzări sau de schimburi. Inspectorii ANAF fac foarte clar diferența dintre valorificarea ocazională a unor bunuri personale și desfășurarea organizată, continuă și orientată spre profit a unei activități comerciale. Astfel, în al doilea caz, încasările pot proveni dintr-o activitate economică impozabilă chiar dacă vânzătorul nu are firmă, PFA sau magazin online declarat.
Ce informații ajung lunar la ANAF prin declarația 395
Potrivit calendarului obligațiilor fiscale publicat de ANAF pentru 2026, până vineri, 25 septembrie 2026, furnizorii autorizați de servicii poștale trebuie să depună formularul 395 pentru trimiterile contra ramburs din luna precedentă. Obligația aparține firmei de curierat sau furnizorului de servicii poștale, ceea ce permite autorității fiscale să urmărească mai precis persoana care a făcut efectiv vânzarea, inclusiv atunci când între aceasta și curier apar o platformă digitală, un operator logistic sau o firmă care asigură servicii de depozitare și livrare.
Furnizorul de servicii poștale raportează, pentru fiecare trimitere relevantă:
- numărul și data documentului de transport;
- valoarea rambursului;
- numele, prenumele sau denumirea vânzătorului propriu-zis;
- codul de identificare fiscală, dacă este cunoscut;
- județul și adresa de la care a fost preluat coletul ori adresa oficiului unde a fost predat;
- modalitatea în care rambursul a fost remis expeditorului;
- contul IBAN în care au fost virați banii;
- numele persoanei fizice care a primit rambursul în numerar;
- numele sau denumirea destinatarului.
Din 2026, noțiunea de „vânzător propriu-zis” este definită expres ca persoana fizică sau juridică care efectuează efectiv vânzarea, fără intermediarii care pot apărea în lanțul logistic. Curierii trebuie să depună aceste date pentru identificarea acestei persoane pe baza informațiilor primite de la platforme și de la ceilalți parteneri, astfel că ANAF intră în posesia datelor despre livrările efectuate către destinatari în luna respectivă, nu toate documentele de transport emise.
Formularul 395 circulă electronic către structurile de specialitate ale ANAF și este arhivat în baza electronică centralizată a instituției, iar potrivit ordinului care reglementează declarația, perioada de stocare este de cinci ani, calculată de la data la care datele sunt primite de organul fiscal central, după care, la expirarea termenului, acestea trebuie șterse automat. Informația aceasta este relevantă pentru cei care vând obiecte online pentru că, în cazul unui control, datele pot fi comparate cu declarațiile fiscale, cu informațiile despre conturile bancare, cu raportările platformelor digitale și cu situația juridică a persoanei care apare în mod repetat ca vânzător, astfel că, dacă volumul și caracteristicile operațiunilor indică o activitate comercială nedeclarată, autoritatea fiscală poate solicita explicații, documente justificative și, în condițiile legii, poate începe o verificare fiscală.
Vânzarea bunurilor personale rămâne, în principiu, neimpozabilă
Codul fiscal include între veniturile neimpozabile sumele obținute din transferul bunurilor mobile și imobile din patrimoniul personal, cu excepțiile prevăzute expres de lege. Mai clar, fiscalizarea nu are loc atunci când o persoană își vinde lucrurile proprii, cum ar fi haine purtate, cărți din bibliotecă, mobilier, aparatură folosită, obiecte pentru copii, un telefon sau un calculator personal. Faptul că plata este încasată ramburs și apare în declarația curierului nu schimbă singur natura tranzacției, dar e foarte important ca bunurile să provină cu adevărat din patrimoniul personal și ca operațiunile să nu ascundă o activitate de achiziție și revânzare desfășurată sistematic.
Nici măcar o vânzare ocazională de valoare mare nu devine obligatoriu activitate economică numai din cauza prețului, așa cum, în sens invers, multe colete cu valori mici pot contura o activitate comercială dacă produsele sunt cumpărate, fabricate sau procurate pentru a fi revândute cu profit. Nu există în Codul fiscal o regulă generală potrivit căreia primele cinci, zece sau 30 de colete ar fi neimpozabile sau un plafon național unic al încasărilor ramburs sub care orice activitate comercială ar putea fi desfășurată fără obligații fiscale, dar acest lucru nu înseamnă că inspectorii ANAF nu pot identifica situațiile specifice în care, chiar dacă pare că cineva vinde obiecte din patrimoniul propriu, aceasta desfășoară, de fapt, o activitate comercială orientată către profit și schimburi recurente de bunuri pentru revânzare.
Printre elementele care pot indica o activitate economică se află tocmai caracterul repetat al vânzărilor, continuitatea, existența unui stoc, promovarea produselor, folosirea unor anunțuri standardizate, cumpărarea bunurilor pentru revânzare, producerea lor special pentru clienți și urmărirea obținerii unui profit. Sunt relevante și organizarea comenzilor, utilizarea constantă a curierilor, varietatea de produse disponibile, aprovizionarea de la furnizori și numărul mare de destinatari diferiți. De exemplu, o persoană care își vinde într-o perioadă scurtă colecția proprie de cărți poate efectua multe expedieri fără să desfășoare neapărat comerț. În schimb, o persoană care cumpără săptămânal loturi de cărți pentru a le revinde individual, menține un stoc, publică permanent anunțuri și stabilește prețuri pentru obținerea unui câștig desfășoară, în substanță, o activitate comercială. Aceeași distincție se aplică hainelor, produselor cosmetice, electronicelor, obiectelor artizanale sau mărfurilor importate.
În asemenea situații, activitatea ar trebui organizată într-o formă permisă de lege, de exemplu PFA, întreprindere individuală sau societate, înainte de a fi desfășurată cu caracter sistematic. Desigur, regimul potrivit depinde de natura activității, dimensiunea acesteia, cheltuielile implicate și răspunderea pe care persoana este dispusă să și-o asume.
Un alt prag care produce frecvent confuzie este plafonul regimului special de scutire de TVA, având în vedere că, începând cu 1 septembrie 2025, plafonul național a fost majorat de la 300.000 la 395.000 de lei prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2025. Plafonul privește înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile și nu stabilește dacă activitatea comercială trebuie declarată sau dacă veniturile sunt supuse impozitului pe venit.
Prin urmare, o persoană care realizează o cifră de afaceri mai mică de 395.000 de lei poate beneficia, dacă îndeplinește condițiile legale, de scutirea pentru întreprinderi mici, ceea ce nu îi permite însă să desfășoare anonim și fără evidențe o activitate comercială, adică toate obligațiile privind autorizarea, înregistrarea fiscală, documentele de vânzare, evidența veniturilor și plata impozitului continuă să existe. În schimb, dacă plafonul de TVA este depășit în cursul anului, solicitarea înregistrării trebuie făcută cel târziu la data depășirii, iar regimul normal de TVA se aplică potrivit regulilor introduse din septembrie 2025.
Persoanele care vând ocazional bunuri proprii ar trebui să poată explica proveniența acestora și împrejurările vânzării. Pentru bunurile mai valoroase pot fi utile factura sau contractul inițial de achiziție, garanția, fotografiile, conversațiile privind vânzarea și dovezile care arată că obiectul a fost folosit personal. În cazul celor care desfășoară o activitate economică, aceștia au nevoie, în cazul unui control ANAF, de documentele și evidențele cerute formei lor de organizare, adică documente de achiziție, facturi, registre fiscale sau contabile, dovezi ale cheltuielilor, evidența stocurilor și documentele aferente încasărilor.
