217 citiri
Un proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 27 iunie, prevede că numărul maxim de posturi din Cancelaria Prim-ministrului ar putea creşte de la 57 la 103.
”În cadrul Cancelariei Prim-ministrului îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, precum şi directorul de cabinet al Prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a Prim-ministrului. În cadrul Cancelariei Prim-ministrului îşi desfăşoară activitatea purtătorul de cuvânt al Guvernului, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Atribuţiile funcţionale şi domeniile de competenţă ale secretarilor şi consilierilor de stat se stabilesc prin Ordin al şefului Cancelariei, cu acordul Prim-ministrului. Numărul maxim de posturi al Cancelariei Prim-ministrului este de 103, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. Personalul Cancelariei Prim-ministrului este format din funcţionari publici şi personal contractua”, prevede nota de fundamentare.
Conform aceluiaşi document, Cancelaria Prim-ministrului are, în prezent, 57 de posturi formate din funcţionari publici şi personal contractual.
Potrivit proiectului de hotărâre de guvern care stabileşte atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Cancelariei Prim-ministrului, aceasta va avea următoarele funcţii:
– de strategie, prin care contribuie la elaborarea şi fundamentarea viziunii strategice a Guvernului cu privire la implementarea politicilor publice incluse în Programul de Guvernare;
– de coordonare interinstituţională, pentru asigurarea unei abordări integrate şi coerente a actului de guvernare, coordonând şi participând în cadrul consiliilor, comisiilor şi comitetelor interministeriale, înfiinţate conform prevederilor legale;
– de reprezentare, prin care se asigură în numele prim-ministrului reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate.
Totodată este stabilită şi lista instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale coordonate de premier, prin Cancelaria Prim-ministrului, respectiv: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia Naţională Anti-Doping, Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operaţiunilor Petroliere Offshore, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Anunțul vine în contextul în care, pe 16 iunie, guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale începând cu 1 iulie, până la finalul anului. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat atunci că vor putea fi făcute unele excepții.