AUR susține eliminarea votului online al deputaților FOTO Facebook /Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este dispusă să voteze alături de PNL și USR pentru eliminarea votului online la Camera Deputaților. Reprezentanții partidului susțin revenirea la regula prezenței fizice a deputaților la lucrările Parlamentului și la exercitarea votului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, 8 septembrie, de AUR, mecanismul votului de la distanță a fost introdus într-un context excepțional, în perioada pandemiei.
„Acel context a încetat de mult, însă o măsură temporară a continuat să fie folosită ani la rând. AUR consideră că această practică trebuie să înceteze. Este un lucru bun că și cei din PNL și USR prin vocea doamnei Turcan au înțeles că Parlamentul nu este „work from home”, iar prezența fizică a parlamentarilor nu trebuie să fie opțională. Sperăm ca de această dată doamna Turcan și colegii domniei sale să își voteze în consecință, nu doar să se limiteze la declarații în spațiul public”, arată AUR în documentul citat.
AUR reamintește că a solicitat în mod repetat în ultimii 4 ani renunțarea la votul online: „Poziția noastră nu s-a schimbat în funcție de majorități, de configurația Parlamentului sau de avantajele politice de moment”.
„Votăm alături de oricine pentru dreptate. Eliminați votul pe tabletă din Camera Deputaților și readuceți votul parlamentar acolo unde îi este locul: în sala de plen”, a declarat liderul deputaților AUR, Mihai Enache.
Potrivit formațiunii, activitatea parlamentară trebuie să revină pe deplin la normalitate: „Ședințele de plen trebuie să însemne parlamentari prezenți în sala de plen, dezbateri reale și voturi asumate în fața cetățenilor, nu participare la ședințe din concedii sau prin intermediul consilierilor.”
AUR îi invită „pe reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare care susțin acum revenirea la votul fizic să transforme declarațiile în fapte”.