Home Știri”Am vrea să fi schimbat mireasa, de dragul copilașilor”

”Am vrea să fi schimbat mireasa, de dragul copilașilor”

Ionut Pucheanu, primar Galați FOTO Facebook

Prim-vicepreședintele PSD și primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, a declarat, întrebat despre criza politică, că România era „oricum guvernată prost”, însă aa precizat că PSD ar fi dispus în continuare la o colaborare cu PNL. Acesta este de părere că revenirea la masa negocierilor este soluția pentru criza politică actuală.

„Soluția (…) cred că este deturarea motoarelor. Așa cum v-am spus, din punctul meu de vedere, politica este arta compromisului. Chiar dacă s-au spus sau s-au făcut niște gesturi care, din punct de vedere politic și poate chiar uman, poate că ar fi putut fi evitate, eu cred că actorii politici importanți ar trebui să se întoarcă la masa tratativelor și să găsească o soluție pentru ca această Românie să poată fi guvernată în adevăratul sens al cuvântului. Prin urmare, dacă nu se va înceta cu declarațiile mai mult mai puțin belicoase, cu atitudinile sau poziționările de așa natură vizavi de personaje diferite, greu de crezut că vom ajunge la un numitor comun într-un viitor foarte apropiat. Și o să fim în postura de a merge șontâc așa și șchiopătat cu acest guvern demis pentru o lungă perioadă de timp de acum încolo”, a declarat Ionuț Pucheanu la Digi24.

Întrebat dacă PSD a greșit când a dărâmat Guvernului Bolojan prin moțiune, Ionuț Pucheanu a spus că nu.

„Țara asta era guvernată, punct. Eu cred că mai contează și cum e guvernată, pentru că, vedeți dumneavoastră, ca într-o căsnicie, statutul marital contează într-o oarecare măsură. Contează dacă ești fericit în cadrul căsătoriei sau nu. În cazul de față, eu cred că România era guvernată prost”, a spus edilul.

Ionuț Pucheanu a făcut o analogie cu căsnicia, vorbind despre coaliția de guvernare: „Pe noi nu ne-a deranjat sau nu ne deranjează nici în continuare ideea de căsătorie, dar am vrea să fi schimbat mireasa, tot de dragul copilașilor”.

Primarul PSD al municipiului Galați a punctat că PSD are o problemă cu Ilie Bolojan, nu cu PNL.

„Pentru a traduce și a înțelege, că cine știe ce știri mai generăm… Noi n-avem nicio problemă cu PNL-ul. Aveam și avem în continuare o problemă cu modul în care domnul Bolojan înțelege să aplice ceea ce s-a convenit la momentul în care s-a semnat acest acord tripartid sau pluri-partid, acest plan pentru România”, a mai spus acesta.

„Domnul Bolojan, ca să intrăm abrupt în problemă, e ca atunci când te duci la doctor: îți spune doctorul că ai o problemă și îți prescrie o rețetă care are administrare, eu știu, 7 zile, 14 zile. Și vine domnul Bolojan, doctorul curant de data aceasta, și spune așa: domnule, dacă tot avem antibiotic prescris 14 zile, eu zic că, dacă îl luăm pe tot odată, are același efect”, a completat Ionuț Pucheanu.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu