Home Știri„Am început să plâng în fiecare zi”

„Am început să plâng în fiecare zi”

Carmen Grebenișan în Dubai FOTO: Instagram/ Carmen Grebenișan

Carmen Grebenișan și partenerul ei, Cristian, au intrat într-un nou capitol al vieții lor în luna octombrie 2025, când au devenit părinții unui băiețel. Creatoarea de conținut a adus pe lume primul ei copil, care a primit numele Kadri, iar de atunci viața lor s-a schimbat complet.

Obișnuită să fie deschisă cu comunitatea ei, Carmen nu a cosmetizat realitatea maternității. Într-un interviu recent, influencerița a vorbit sincer despre emoțiile și dificultățile apărute după naștere, recunoscând că adaptarea nu a fost atât de ușoară pe cât se aștepta.

„E puțin mai greu, am subestimat zona asta. La început am fost foarte bine, în prima lună e totul nou, îți dedici 100% din timp copilului, dar după mi-am dat seama că, în momentul în care aș vrea să revin la activitatea mea veche, nu reușesc și am avut o stare care ducea spre depresie. Am început să plâng în fiecare zi, mi-am dat seama că nu am nicio șansă să mai fac altceva, deși viața mea era bună în rest”, a spus Carmen Grebenișan pentru Spynews.ro.

Cu ce provocări se confruntă și cine o ajută

Creatoarea de conținut a explicat că una dintre marile realizări din ultimele săptămâni a fost acceptarea ajutorului. Carmen a recunoscut că sprijinul din partea familiei și a unei persoane specializate este esențial pentru a-și putea regăsi echilibrul.

„Acum a venit mama, e de o săptămână aici și ne ajută, și urmează să vină și bona, și cu siguranță se vor schimba foarte mult lucrurile. Mi se pare că nu ești o eroină dacă stai singură să-ți crești copilul, îți sacrifici total toată viața. Nu zic că nu trebuie să stai cu copilul, doar că, dacă vrei să faci în continuare lucrurile care te reprezintă, atunci ar trebui să accepți ajutorul. E esențial să ai ajutor. Nu e greu să-l crești, dar nu mai ai timp nici să mergi la toaletă, acesta e adevărul.”

În ceea ce privește dinamica din cuplu, Carmen a povestit și cum se implică partenerul ei în îngrijirea micuțului Kadri. Deși rolul principal îi revine ei, pentru că îl alăptează, Cristian este prezent și atent la nevoile familiei.

„Mă ajută, dar copilul, fiind alăptat de mine, e dependent de mine mai mult. El mă ajută, că îl mai schimbă, îl mai scoate la plimbare, cam atât. În mare parte, ce poți să faci cu un copil mic, se mai joacă puțin și cam asta.”

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu