Home Știri44.000 profesori ies la pensie în următorii 10 ani, cum aducem tineri în educație. ”Să stai 40 de ani pe un post, asta nu e carieră. Titularizarea anulează meritocrația”

44.000 profesori ies la pensie în următorii 10 ani, cum aducem tineri în educație. ”Să stai 40 de ani pe un post, asta nu e carieră. Titularizarea anulează meritocrația”

Noul an școlar a început cu multă speranță din partea copiilor și părinților, dar și cu multe neajunsuri din partea profesorilor. În urmă cu doar o lună, sindicatele din educație amenințau cu greva generală și afirmau că profesorii se confruntă cu un volum foarte mare de muncă, disproporționat față de salarii. În timp ce tinerii nu se înghesuie să vină la catedră, iar cei care o fac, nu găsesc loc, zeci de mii de profesori sunt pe cale să iasă la pensie.

Din cele mai recente date ale ministerului Educației, peste 40.000 de profesori se vor pensiona în următorii 10 ani, iar în prezent nu sunt date care să arate cu cine îi vom înlocui. Deși acest deficit de cadre didactice ar putea paraliza întreg sistemul de educație în următorii ani, autoritățile nu dau vreun semn că înțeleg magnitudinea problemei și caută soluții să o reducă.

Marian Staș, consultant în educație, a explicat pentru Ziare.com, în cadrul emisiunii Business Focus, faptul că salariile mai bune reprezintă doar unul dintre elementele de care tinerii au nevoie pentru a se orienta spre cariera de dascăl. În plus, acesta consideră că eliminarea titularizării reprezintă un pas obligatoriu dacă ne dorim ca lucrurile în educație să funcționeze pe principiul meritocrației.

”În momentul în care intru și rămân veșnic pe post, ce stimulente am să fiu performant profesional?! Titularizarea se bate capul în cap cu meritocrația. Eu am predat la Universitatea Harvard 18 veri, am fost instructor într-un program de matematici aplicate în politici publice. N-am avut un contract de 18 ani cu școala Kennedy, ci am avut 18 contracte, a câte o vară fiecare. Astfel, vară de vară, mă interesa să obțin feedback-uri bune de la studenții mei, ca să primesc invitație și pentru anul viitor. Să ai veșnic postul asigurat este ingredientul otrăvitor esențial pentru ceea ce înseamnă mediocritate și s-a terminat cu calitatea și performanța. Dacă toți sunt titulari, s-a terminat”, afirmă acesta.

”Un tânăr care termină facultatea intră în sistem și peste 40 de ani va ieși la pensie profesor. Asta nu e carieră”

Pe de altă parte, Marian Staș explică faptul că sistemul are lacune importante și în ceea ce ține de proiectarea carierei didactice în sine:

”La noi e croită prost prin definiție Un tânăr care termină facultatea intră în sistem și peste 40 de ani va ieși la pensie profesor. Asta nu e carieră. Un model de carieră poate înseamna să scoți titularizarea din ecuație și să institui contractul pe 5, 6 sau 7 ani, pe bază de performanță. După cei 5 ani vedem dacă ambele părți își mai doresc un contract pe încă 5 ani și avem mai multe posibilități: mai facem un contract de 5 ani în care ai normă de predare 100% sau poți să spui că vrei să faci altceva în următorii 5 ani și rămâi cu normă de predare 20%, iar 80% desfășori activități didactice care nu înseamnă predare (scriere de proiecte, tutorat, consiliere în carieră, etc)”.

O altă măsură pe care consultantul în educație o vede productivă pentru a menține calitatea educației în învățământul superior este ca de două ori în carieră, profesorii să-și poată lua un an sabatic în care să poată merge prin lume să-și încarce bateriile. Costul ar putea fi achitat într-o anumită proporție de către stat, iar restul din venituri proprii. Astfel, anul următor ar putea intra la clasă mai performanți și cu bune practici analizate din alte sisteme de educație din lume. Astfel, cu o salarizare corectă, eliminarea titularizării și un model de carieră deschis care să le permită profesorilor să își aerisească activitățile, Marian Staș consideră că se poate face performanță în sistemul public de educație.

”Profesia didactică nu există în România”

Deși este una dintre cele mai vechi profesii din lume și stă la baza societății, specialistul în educație atrage atenția că în România nu există programe de studii care să pregătească exclusiv tinerii pentru a deveni profesori, ci programe cadrul cărora studenții pot urma module pedagogice.

”Este o ipocrizie universitară cu privire la ceea ce înseamnă masteratul didactic și conservarea structurii pentru pregătirea personalului didactic, care un adevăr tulburător: profesia didactică în România nu există. Universitățile nu scot profesori în patru ani de zile, ci scot filologi cu credite de pedagogie, scot absolvenți de matematică care au și credite de pedagogie, scot absolvenți de istorie cu credite de pedagogie, dar nu profesori.

Facultățile de drept nu scot absolvenți de ”ceva” cu credite juridice, ci scot juriști. Facultățile de medicină nu scot ”ceva” cu niște credite de medicină, ci scot medici. Facultățile de inginerie nu scot altceva decât ingineri. Asta e prima ipocrizie când vine vorba de profesia didactică: ”Fă și tu niște credite” atrage atenția consultantul.

În acest context, Marian Staș spune că dacă ne dorim să avem o nouă generație de profesori în sistem, crearea programelor de studii special dedicate trebuie să fie pusă în practică chiar de anul viitor:

”Fizician înseamnă ceva și profesor de fizică înseamnă cu totul altceva. Geograf înseamnă ceva și profesor de geografie înseamnă cu totul altceva. Nici măcar profesori pe bune nu scot universitățile acum. Ar trebui ca de la 1 octombrie 2027, toate universitățile să ofere programe de licență pentru profesia didactică”.

”Onest, aș spune mai degrabă că nu se vrea să avem educație de calitate”

Întrebat în cadrul emisiunii Business Focus dacă autoritățile și politicienii își doresc cu adevărat ca elevii să aibă parte de educație de calitate, acesta a răspuns că nu.

”Lipsa de interes, jumătățile de măsură și nepăsarea sunt lucruri care conduc pe termen mediu și lung la o calitate slabă de resurse umane în educație. Dacă se vrea educație de calitate pe bune, se face, dar onest, aș spune mai degrabă că nu se vrea. Dacă școala ar fi pe bune și dacă am fi cu mințile deschise, nu ar mai fi atât de ușor de manipulat oamenii pe TikTok și alte platforme. Unde e cel mai ușor de spălat pe creier? Acolo unde școala e slabă” avertizează Marian Staș.

Totuși, consultantul în educație rămâne optimist și spune că micile schimbări care au început să-și facă loc în sistemul românesc de educație, vor ajunge mai devreme sau mai târziu să cuprindă tot sistemul și să aducă în prezent modul în care îi pregătim pe copii pentru viața de adult.

”Există o singură soluție: să nu renunțăm. Mergem înainte și facem lucrurile o dată, și încă o dată, iar la un moment dat, modelele acestea de bună practică vor crește și se vor extinde fără doar și poate, organic, natural. Eu cred că nu există cale de întors în ceea ce privește acest tip de asumare și de leadership care, în mod cert, se va disemina la nivel de sistem”, a mai spus acesta.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu