31 iulie: Ziua în care prințul Carol al României a renunțat a doua oară la tron VIDEO

În 1919, Prințul Carol al României a renunțat a doua oară la
tron. Tot într-o zi de 31 iulie s-au născut Mircea Baniciu și Horațiu Mălăele.

Regele Carol al II lea și Regina Maria FOTO Profimedia

1431: prima atestare internă a orașului Piatra Neamț

Conform Wikipedia, primele mențiuni scrise despre Piatra
Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena
(Piatra) – în Lista orașelor valahe de la Dunare și în documentele asociate cu
expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când
apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra
Molduana ante villam Karácsonkő”.

În actul din 31 iulie 1431 prin care
Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, este menționată și o
„casă a lui Crăciun de la Piatra”. Dreptul de târg este atestat din
evul mediu, însă statutul de târg domnesc îl primește doar în anul 1453.

Piatra Neamț, vedere de epocă

Piatra Neamț, vedere de epocă

Conform datelor strânse în Codex Bandinus (secolul al
XVII-lea), Piatra a fost locuită în majoritate de maghiari și de sași. Cu
timpul, Târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită
constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești
(menționată ulterior în mai multe rânduri – 1552, 1570, 1594), de către Ștefan
cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic,
politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală.
În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei,
au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini a menționat că în anul
1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale.

1784: a murit Denis Diderot, filosof francez

Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a
iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist
al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la
o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu
D’Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care
i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți.

Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie,
1758), a fost considerată prototipul „dramei burgheze”. Dintre
celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugărița, 1796) – roman psihologic,
Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum și satira Le Neveu de
Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.

De asemenea, Diderot este apreciat și pentru scrierile sale
filozofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) și Lettre sur
les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuție
fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons
(Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759.
Corespondența vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El
a avut o influență semnificativă asupra generațiilor următoare de gânditori din
Franța, Germania și Anglia.

1886: a murit Franz Liszt, pianist de origine maghiară

Franz Liszt sau Liszt Ferenc 
a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai
tuturor timpurilor.

Liszt a întreprins diverse turnee în Muntenia, Moldova și
Transilvania, unde de fiecare dată a fost primit cu mare căldură, înregistrând
succese notabile.

În urma contactului cu muzica populară românească, compune o
Rapsodie română.

1914: s-a născut Louis de Funès

Louis de Funès  a fost
un actor francez de film. S-a bucurat de un succes enorm în majoritatea țărilor
Europei și vestul Asiei timp de mai mulți ani. Într-un sondaj de opinie din
1968 a fost votat cel mai popular actor francez.

louis de funes

Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria
Jandarmul din Saint-Tropez (Le gendarme de Saint-Tropez), sunt bazate pe gaguri
vizuale (slapstick); deși de Funès putea interpreta și roluri serioase cu o
subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele și expresiile
faciale exagerate.

1919: A doua renunțare la tron a Prințului Carol al României
(revenit la 20 februarie 1920)

Carol al II-lea al României a fost regele României între 8
iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui
Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere
titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de
Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele
moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial,
prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a
avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După
dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul
căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în
martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai.

Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în
decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu,
sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului
Regelui Ferdinand I, în 1927.

1939: s-a născut Nicu Constantin

Între 1960 și 2000, a activat și a susținut peste 9.000 de
reprezentații pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada
1979-1982, Constantin a fost și actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetățean de onoare al
orașului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa I, pentru
activitatea sa artistică.

nicu constantin jpeg

În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste
30 de filme de scurt și lung metraj, 600 de emisiuni de radio și peste 300 de
televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru
teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga
activitate.

Nicu Constantin este înmormântat în Cimitirul din Eforie.

1944: a murit Antoine de Saint-Exupery, scriitor și pilot
francez

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry  a fost un poet, jurnalist, aristocrat,
romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut
cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit
Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume,
tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi.

1949: s-a născut Andrei Partoș, psiholog, realizator de
radio și TV, DJ

De-a lungul întregii activități în lumea muzicală, Andrei Partoș a
prezentat programe de discotecă (din 1970 la Casa Stundenților, Club
Universitas, Disco-Ring Costinești, Rainbow-Neptun, Pârâul Rece-Predeal, Pui de
Urs și Internațional-Olimp, Paradis, Meteor-Jupiter și Vox Maris Costinești) și
peste 500 de spectacole pop-rock, dintre care amintim: Galele Rock
„Serbările Mării”, „Serbările Zăpezii”; Festivalul
„Primăvara Baladelor”; câteva ediții ale Festivalului de Folk
„Om Bun”; Galele Tele 7abc; concertul susținut de formația Nazareth
în România; Turneul British Rock for Romania din februarie 1990; Turnee
Holograf și Compact în țară (peste 50 de concerte); Spring Rock Festival din
2002.

Andrei Partoș, vocea Costineștiului

Andrei Partoș, vocea Costineștiului

1949: s-a născut Mircea Baniciu

Mircea Baniciu este un cântăreț și chitarist român, de
meserie arhitect. S-a remarcat în muzica românească la începutul anilor ’70
când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix.

După fuga colegilor săi din țară în 1977, începe o carieră
solo, timp în care scoate pe piață un EP și patru albume. În 1992 a fondat
trupa Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady
Cnejevici, cu care a cântat zece ani, răstimp în care au apărut pe piață cinci
albume și un DVD. În 2002 revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului
aniversar „Phoenix 40 de ani”.

mircea baniciu tvr

În toamna anului 2007 părăsește din nou Phoenix pentru a-și
continua cariera solo și pentru a înființa în 2014 supergrupul Pasărea Rock.

1952: s-a născut Horațiu Mălăele, actor român de teatru și
film

Peste ochelarii rotunzi, privirea lui Horațiu Mălăele a
devenit cunoscută publicului din mai mult de 60 de filme. De la debutul său din
1974, cu rolul principal din Muntele ascuns (r. Andrei Cătălin Băleanu),
Mălăele a lucrat cu unii dintre cei mai importanți regizori români, printre
care Geo Saizescu (Secretul lui Bachus, 1984), Alexandru Tatos (Secretul armei
secrete, 1988) și Ion Popescu Gopo (Maria Mirabela în Tranzistoria, 1989).

În
1984 a interpretat rolul unui dascăl în Piciu, ultimul film regizat de Iosif
Demian înainte de plecarea din țară, pe un scenariu scris de Mircea Diaconu.
Povestea unui grup de elevi în vacanța de vară atrage, la lansare, peste 1,5
milioane de spectatori în cinematografe. Distribuția filmului îi include pe
Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu și Diana Lupescu.

Horatiu Malaele png

În 1992, rolul din Divorț… din dragoste (r. Andrei
Blaier), cel al unui tânăr nevoit să-și destrame mariajul din cauza
absurdității sistemului comunist, îi aduce premiul de interpretare la
Festivalul de la Costinești. În 1994 este distribuit de Mircea Daneliuc în
comedia Această lehamite, unde îl joacă pe Bebe, un viitor tată care se
confruntă cu moartea soției gravide, dar și cu ambiția unei doctorițe de a-i
ține în viață copilul nenăscut. Va colabora din nou cu Daneliuc pentru
Ambasadori, căutăm patrie (2003).

Dintre rolurile recente, poate cel mai
cunoscut și iubit de public este cel al lui Ilie Moromete din Moromeții 2 (r.
Stere Gulea, 2018), pentru care a primit o nominalizare la Premiile Gopo.
Horațiu Mălăele a lucrat și în coproducții internaționale, cu regizorii Costa
Gavras (Amen, 2001) și Robert Guédiguian (Armata crimei, 2009).

Ca regizor, semnează Nunta mută (2008), Funeralii fericite
(2012) și Luca (2020), toate trei avându-l ca scenarist pe Adrian Lustig.

În teatru a obținut un număr impresionant de premii. A jucat
pe scenele din Piatra Neamț, București, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov sau
Constanța, unde a interpretat roluri în spectacole legendare precum
Karamazovii, în regia lui Dan Micu, Aceşti îngeri trişti, montat de Mircea
Cornişteanu sau Scapino, în regia lui Alexandru Dabija. Din 1982, regizează
spectacole de teatru, punând în scene piese precum O sărbătoare princiară de
Teodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau sau Carlo contra Carlo de Paul Ioachim.
Spectacolul său Sunt un orb este un one-man show plin de umor, inteligență și
virtuozitate; conceput ca un monolog alcătuit din poezii, proză scurtă și scene
memorabile din piese de teatru, acesta a fost prezentat și în comunități de
români din afara țării. În teatrul de televiziune a jucat peste 150 de roluri.

Nu în ultimul rând caricaturist și scriitor,  Mălăele a expus în peste 30 de expoziţii
circa 3000 din creaţiile sale şi a fost redactor şef al publicaţiei Satirul. A
publicat două cărţi autobiografice: Horaţiu despre Mălăele (2008) şi Rătăciri
(2012).

1986: a murit Iustin Moisescu, patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române

Iustin Moisescu a fost al patrulea patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române (1977–1986). Iustin Moisescu a fost deputat în Marea Adunare
Națională în sesiunile din perioada 1957–1986.

Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea,
înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să
fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii
comuniste oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou
instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul
Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocrații” aleși
de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele
religioase. „În general sunt preferați printre asociații ministerului nu
atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin
trecutul lor, puteau fi șantajate”, se arată în raport. Printre aceștia,
Iustin Moisescu, a fost implicat în trecut, potrivit aceluiași document, în
Mișcarea Legionară.

Iustin Moisescu, patriarhul care s a opus ideilor măreţe ale lui Ceauşescu jpeg

Iustin a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în
rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956,
direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un
an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și
mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul Banatului,
Nicolae Corneanu, într-un interviu: „În veacul anterior, dar nu e mult de
atunci, prin anii ’70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie
Iustin Moisescu. Nu era nici preot și a fost ales mitropolit. Ulterior, a ajuns
mitropolit la Iași și apoi Patriarh. Dar inițial era necleric,
nehirotonit.”

SURSA