Vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților, deputatul AUR de Buzău Dr. Sorin Titus Muncaciu a făcut o radiografie a primei zile de lucru a sesiunii extraordinare în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților:
„ Astăzi am participat la ședința Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, unde am votat PL-x 448/2026, împreună cu amendamentul privind deblocarea a 11000 de posturi în sistemul sanitar totalizând medici, asistente, infirmiere, personal TESA .
Din 27 de membri ai Comisiei, doar 19 deputați au fost prezenți, fizic sau online.
Și asta în condițiile în care…
Mâine începe greva generală în spitalele României.
Medicii și asistenții sunt epuizați.
Personalul medical este insuficient.
Pacienții așteaptă luni pentru investigații și tratamente.
Secțiile funcționează la limita siguranței.
Ca medic și vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate, nu pot accepta ca într-un asemenea moment critic să lipsească tocmai cei care au obligația să participe la deciziile privind viitorul sistemului sanitar.
Boala nu intră în concediu.
Pacienții nu pot fi programați după vacanțele parlamentarilor.
Spitalele nu se închid pentru că este sezon estival.
România nu mai are nevoie de vorbe.
România are nevoie de responsabilitate, de implicare și de decizii curajoase.
Deblocarea a 11000 de posturi în sistemul medical este un început, dar este departe de ceea ce are nevoie acesta !
Avem nevoie de mii de angajări, de condiții decente de muncă și de o salarizare echitabilă care să oprească exodul medicilor și al asistenților.
Sănătatea românilor trebuie să fie o prioritate națională, nu un subiect tratat cu indiferență.
Voi continua să spun lucrurilor pe nume și să lupt pentru cei care, zi și noapte, salvează vieți în spitalele României.
Respect pentru toți medicii, asistenții, infirmierii, brancardierii și angajații din sănătate care țin sistemul în viață prin sacrificiul lor!”