Pensionarii vor primi m
De creșterea veniturilor vor beneficia inclusiv numeroși români care au muncit legal peste hotare și primesc acum pensie pentru anii lucrați acolo.
Cresc pensiile în Germania de la 1 iulie
Majorarea este de 4,24%, iar noile sume vor intra în plată începând cu luna iulie. Măsura vine după creșterile salariale din ultima perioadă și îi vizează pe pensionarii din Germania, inclusiv pe românii stabiliți acolo sau întorși în țară, care încasează pensii din sistemul german.
Valoarea punctului de pensie va crește de la 40,79 euro la 42,52 euro. Astfel, pensionarii vor observa diferențe importante în veniturile lunare.
De exemplu, pentru o pensie brută de 1.000 de euro, majorarea va însemna aproximativ 42,40 euro în plus lunar. În cazul unei pensii de 1.500 de euro, suma va ajunge la aproximativ 1.563,60 euro după majorare. Cei care primesc 2.000 de euro pensie vor avea un plus de aproape 84,80 euro pe lună, potrivit Gândul.
În medie, pensionarii obișnuiți ar urma să încaseze între 37 și 62 de euro în plus lunar, în funcție de contribuții, regiune și situația personală.
„Indiferent cine va veni va trebui să înghețe pensii și salarii”. Ce îl așteaptă pe viitorul premier după căderea Guvernului Bolojan și de ce urmează decizii dure | EXCLUSIV
Românii care au muncit în Germania vor beneficia și ei
Mulți români care au lucrat ani de zile în Germania cu acte primesc deja pensii din sistemul german sau urmează să iasă la pensie în perioada următoare. Pentru aceștia, majorarea va fi aplicată automat, fără să fie nevoie de depunerea unor cereri suplimentare.
Autoritățile germane urmează să trimită notificări oficiale pensionarilor în lunile iunie și iulie 2026, în care vor fi prezentate noile valori ale pensiilor. Plata va fi efectuată prin serviciul de pensii Deutsche Post.
Totuși, noile creșteri ar putea aduce și o obligație suplimentară pentru unii pensionari. Odată cu majorarea veniturilor, anumite persoane ar putea depăși pragul neimpozabil și vor trebui să plătească taxe.
În 2026, pragul neimpozabil este stabilit la 12.348 euro pentru persoanele singure și 24.696 euro pentru cuplurile căsătorite.
Majorarea pensiilor din Germania este una dintre cele m