Un pensionar a găsit 100.000 de euro în grădină. Ce a urmat l-a lăsat pe bătrân cu ochii în lacrimi



Întâmplarea a avut loc în toamna anului trecut, când un pensionar făcea curățenie în grădina casei sale. În momentul în care îndepărta frunzele uscate din gardul viu, bătrânul a descoperit un sac de gunoi.

La prima vedere, nu părea nimic neobișnuit la acea pungă, însă atunci când a deschis-o a descoperit că în ea se aflau 100.000

de euro și bijuterii.

Ce a făcut pensionarul cu banii?

Omul nu a stat mult pe gânduri și, chiar dacă mulți ar fi fost tentați să păstreze banii, pensionarul nu a făcut asta.

Bătrânul s-a dus glonț la poliție și a predat banii și bijuteriile care au fost estimate la 20.000 de euro.

Oamenii legii au căutat în lung și în lat în încercarea de a-l descoperi pe proprietarul de drept al banilor, însă nu au reușit să îl găsească.

Astfel, pentru că legea prevede faptul că, dacă proprietarul nu este găsit în termen de șase luni, cel care a găsit bunul devine deținătorul de drept al acestuia. Astfel, bărbatul a fost cinstit și a fost răsplătit cu o adevărată avere.

Sursa articolului