Un tânăr din Râmnicu Vâlcea a fost prins ieri, 14 februarie, cu un pistol de tip airsoft asupra lui. Totul s-a petrecut în incinta Colegiului Tehnic Forestier, iar conducerea a sesizat imediat autoritățile, anunțându-i că un elev de clasa a XI-a are asupra sa un pistol de tip airsoft.
Așadar, jandarmii s-au deplasat rapid la liceu, apoi l-au întrebat pe elev de unde a procurat arma și cine i-a vândut-o. Tânărul le-a explicat oamenilor legii că a cumpărat pistolul de tip airsoft de pe un site cu mai multe anunțuri de vânzări, fără a cunoaște persoana care i-a vândut arma periculoasă.
Băiatul de 17 ani a fost amendat
Totodată, oamenii legii nu l-au lăsat nepedepsit pe minor, așa că l-au amendat cu suma de 2.500
de lei, arma fiind confiscată.
De precizat este că, armele de tip airsoft pot fi cumpărate în România doar de persoanele ce au împlinit vârsta majoratului, respectiv 18 ani.
Specialiștii mai spun că acest tip de arme sunt replici fidele ale armelor de foc letale, mai ales că designe-ul și greutatea sunt caracteristici ce contribuie la realismul lor.
Mai mult decât atât, din cauza asemănărilor, cele două tipuri de arme pot fi extrem de ușor confundate. De asemenea, deși multe persoane le văd ca pe niște arme care nu pot face niciun rău, ei bine, însă, armele de tip airsoft pot fi extrem de periculoase, potrivit spuselor jandarmilor vâlceni.
O adolescentă s-a împușcat accidental în stomac, în timp ce filma un TikTok
De asemenea, cu ceva timp în urmă, dintr-un accident, o tânără din Pakistan a murit. Fata s-a filmat cu o armă pentru a realiza un filmuleț pentru contul său de TikTok, însă din nefericire, și-a găsit sfârșitul tragic, împușcându-se accidental în stomac.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a murit din cauza rănilor suferite, după ce a apăsat, din greșeală, pe trăgaci.