Home MondenUn bărbat în vârstă de 65 de ani a murit după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din Aiud! Trupul său neînsuflețit a fost descoperit abia după câteva ore

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din Aiud! Trupul său neînsuflețit a fost descoperit abia după câteva ore

Oamenii legii spun că nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului.

Un incident de-a dreptul cutremurător s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în

Bărbatul a căzut de la etaj 

Se pare că bărbatul se confrunta cu afecțiuni medicale. În cursul nopții trecute, acesta ar fi căzut de la geamul dormitorului său.


Tragedia s-ar fi petrecut în jurul orelor 3.00-4.00, însă trupul său neînsuflețit a fost descoperit de către o persoană care trecea pe stradă, duminică dimineața, în jurul orei 7.30. De menționat este și faptul că nu sunt suspiciuni cu privire la decesul bărbatului în vârstă de 65 de ani. 


„Din primele cercetări efectuate de poliţiştii, a reieşit că, în cursul nopţii, bărbatul de 65 de ani ar fi căzut de la etajul 2 al blocului în care locuia. În cauză, nu sunt suspiciuni cu privire la decesul bărbatului”, precizează polițiștii.

M


Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu