Ultimele clipe din viața lui George, șoferul mort în accidentul de pe A1! Cum a fost văzut bărbatul, chiar cu câteva ore înainte de tragedie: „Ne-a salutat, cum făcea de fiecare dată”

Ultima dată când George a fost văzut în viață

George Bădoi avea 34 de ani, iar în dimineața zilei ieri se îndrepta spre București, alături de alți patru colegi de muncă. Bărbatul conducea o dubiță, însă aproape de intrarea în oraș, un tir a lovit din plin mașina în care se aflau, astfel că cei cinci au ajuns striviți între două autoturisme.
Tragedia i-a șocat chiar și pe salvatori, iar identificarea numărului de victime a durat m

George era foarte iubit de toți cei care îl cunoșteau, iar vestea morții lui a fost de-a dreptul șocantă. Acesta urma să se căsătorească anul viitor cu aleasa inimii lui. 

Recent, persoana care l-a văzut ultima dată pe șofer a făcut declarații despre acest caz. Persoana în cauză era coleg de muncă cu George și ceilalți patru bărbați, iar în ziua aceea trebuia să meargă cu ei la București dar a fost anunțat în ultima clipă să rămână acasă. Bărbatul a povestit că s-a întâlnit în dimineața accidentului cu George și s-au salutat, așa cum o făceau mereu. 

„Coleg: Nu pot să zic nimic. Sunt terminat.

Reporter: Când l-ați văzut ultima dată pe George?

Coleg:  Azi dimineață…Ne-a salutat, cum făcea de fiecare dată…”, a fost discuția dintre un reporter Observator și bărbatul care l-a văzut ultima dată în viață pe George. 

Șeful lui George nu a vrut să vorbească despre acest caz

Cel de-al șasele coleg al lui George, care trebuia să fie cu ei în mașină ieri a povestit că a fost sunat de șeful lor în ultima clipă și anunțat să nu m

„N-am ce să vă dau… nu este nimeni

Sursa articolului