Totuși, neînțelegerile între două persoane apar și în momentele de intimitate, iar comunicarea și cunoașterea dorințelor partenerului reprezintă cheia pentru a soluționa această problemă. Bărbații nu sunt deloc complicați atunci când vine vorba de sex, dacă femeile înțeleg nevoile sau dorințele pe care le au.
Ce vor, de fapt, bărbații, atunci când vine vorba de sex
Aceste informații sunt destinate femeilor care vor să cunoască în profunzime bărbații de lângă ele, dorințele și nevoile pe care aceștia le au atunci când vine vorba de amor.
Deși majoritatea bărbaților par hotărâți și spun mereu că știu ce vor și le oferă partenerelor impresia de siguranță de sine, mulți dintre ei pot fi reținuți atunci când trebuie să-și exprime dorințele în materie sexuală. Iată m
Dorința bărbaților e ca partenera lor de viață săBărbații își doresc sinceritate
Ego-ul unui bărbat este în strânsă legătură cu actul sexual. Astfel, lipsa comunicării și a sincerității atunci când apar primele probleme în cuplu nu fac altceva decât să creeze distanță între o femeie și un bărbat. Ei își doresc ca partenerele lor să le comunice tot ceea ce le deranjează, pentru a găsi un numitor comun și a reaprinde flacăra din dormitor.
Bărbații adoră femeile vocale
În general, bărbații se plâng de cicăleala și vorba multă din partea partenerelor lor. Totuși, atunci când vine vorba de sex, aceștia au nevoie să le audă vorbind, întrucât devin extrem de stimulați și excitați.
Așadar, femeile ar trebui să renunțe la inhibiții și să înceapă să le vorbească „urât” partenerilor lor și să le descrie cum se simt în momentul în care le produc plăcere.
Bărbații și fanteziile sexuale
Ceea ce nu știu multe doamne și domnișoare este faptul că partenerii lor au destul de multe fantezii sexuale, iar nevoia lor de a le fi încurajate este destul de aprigă. Totuși, de cele m
Lasă-te sedusă!
Da, bărbatul pune preț pe actul sexual, iar dorința de seducție este mult m
Zonele erogene ale bărbaților
Așa cum femeile își doresc să fie sărutate pe gât sau să le fie mângâiată pielea, și bărbații au zone erogene pe care acestea trebuie să le cunoască, dacă vor să le producă plăcere: interiorul coapselor, pieptul, gâtul sau fața îi stimulează extrem de mult.
Bărbații au nevoie să fie lăudați
Chiar poate dacă mulți nu arată, bărbații au nevoie de confirmări în ceea ce privește prestația lor din dormitor. Femeile nu ar trebui să ezite să-și complimenteze partenerii atât în
Bărbații sunt timizi
Deși poate pe multe femei le-ar apuca râsul, adevărul e că timiditatea își spune cuvântul și în rândul bărbaților. Conform unor studii, în perioada adolescenței bărbații sunt cei m
Cel m
Sexualitatea separată a bărbaților
Pe lângă momentele de intimitate cu partenerele lor, bărbații au nevoie să
Bărbații și filmele porno
Pornografia este benefică în rândul adulților atât timp cât nu creează dependență. Bărbații au nevoie de pornografie, motivul fiind cel enunțat anterior.