Alin Oprea s-a căsătorit religios vineri, 15 septembrie, cu iubita lui, Medena, în cadrul unui eveniment grandios. Tavi Colen, fostul său coleg, nu s-a aflat pe lista de invitaţi. Motivul a luat pe toată lumea prin surprindere.
În urmă cu doar câteva zile, Alin Oprea a fost prezent în emisiunea lui Cătălin Măruţă. Artistul a dezvăluit câteva detalii despre ziua în care el şi Medana şi-au unit destinele.
Evenimentul a avut loc într-un restaurant din Otopeni, unde au invitat 500 de persoane. Petrecerea a fost una reușită, unde artiștii s-au înghesuit să cânte, iar unii nici nu au mai apucat să își facă programul. Printre altele a explicat de ce nu l-a invitat şi pe fostul său coleg, Tavi Colen.
„Am avut logodna acum un an, undeva în luna noiembrie, apoi pe 22 decembrie am avut căsătoria civilă. Dacă aș fi primit un mesaj de la Tavi cu «Casă de piatră!», l-aș fi invitat, evident. Dacă aș fi primit un mesaj de la copiii mei cu «să fii fericit, tată! Doamne ajută!», i-aș fi invitat. Nu unii doar să ofere, iar unii doar să primească… Îl iubesc pe Tavi, îmi iubesc copiii și nu am nicio problemă. Eu mă împac oricând cu ei. Știu să iert, știu să fiu deschis, știu să înțeleg că trecutul e trecut și poate fi reparat dacă este cazul. Nu am față de nimeni niciun sentiment de ură”, a spus Alin Oprea în emisiunea lui Cătălin Măruţă.
Tavi Colen, reacţie tranşantă la adresa lui Alin Oprea
Solistul nu a rămas indiferent la declarațiile fostului său partener de scenă. Tavi Colen vrea să lase trecutul în urmă şi spune că nu vrea să îşi mai aducă aminte de lucruri care nu au importanţă pentru el.
De-a lungul timpului, Alin Oprea a încercat să rezolve problemele pe care le-a avut cu Tavi Colen, însă între cei doi pare că nu mai există cale de împăcare.
„Există lucruri despre care care nu vreau să vorbesc, pentru că nu sunt importante. Nu cunosc niciun fel de amănunte despre lucruri care nu mă mai interesează și despre care voi evita să mă mai pronunț vreodată! Nu mă interesează, nu se pune problema să mă mai intereseze vreodată”, a precizat Tavi Colen pentru CANCAN.RO.
Sursă foto: social media