“Sper să se realizeze, pentru că au mai fost situații în care nu am reușit să-l iau pe Maxim

Oana Ioniță și tenorul Florin Budnaru au pus punct, toamna trecută, mariajului de 10 ani, singurul care îi m

După două luni în care a fost pieton, Oana Ioniță a preluat controlul mașinii, căreia i-a dus dorul. Prezentă joi seara la premiile Radar de Media, fosta bebelușă ne-a povestit cu entuziasm că abia așteaptă revelionul pe care îl va petrece în Egip alături de ambii copiii, fiind dreptul ei să petreacă jumătate de vacanță alături de Maxim, fiul ei și al lui Florin Budnaru.

Oana Ioniță: „Am luat m

Da, mi-a luat permisul 2 luni. Am dat și examen, abia a treia oară am reușit, că nu am apucat să învăț pentru diferența aceea. Și am luat m

Cum își împart Oana Ioniță și tenorul Florin Budnaru fiul de sărbători

Care sunt planurile pentru finalul de an? Vin sărbătorile, cum vă organizați cu copiii?

Abia aștept sărbătorile să intru în vacanță, pentru că s-au întâmplat atât de multe anul ăsta și simt nevoia să mă reculeg și să stau puțin singură cu mine și cu copiii. Crăciunul Maxim o să-l petreacă la tatăl lui, eu o să-l petrec împreună cu Isabel și cu mama mea, o să ne dăm cadouri. Iar de revelion mergem în Egipt, pentru că toată lumea merge în Laponia, am zis că merg la căldură. Merg în Egipt să vizitez piramidele și să vadă și copiii.

Deci vine cu voi și Maxim?

Da, și cu băiatul. O săptămână plecăm în vacanță. Abia aștept, adică sper să se realizeze că s-au m

Oana Ioniță: „Suntem în continuare în proces”

În prezent tu și fostul soț după ce program funcționați? Ați reușit să vă înțelegeți omenește?

Nu am reușit încă să ne înțelegem, încercăm să ne înțelegem, suntem în continuare în proces. Programul este săptămână pară și impară, el locuiește la tatăl lui și eu îl iau de două ori pe săptămână și la două săptămâni weekendul, iar în vacanță ne facem timp jumate jumate. Cred că e nevoie de timp pentru el și cumva acest timp nu l-am cerut de la început, pentru că am zis că o să ne înțelegem. Dar e m

Simți cumva că s-a m

Cumva distanțarea pe care am avut-o noi acum 6 luni e ceva ireversibil. O să-mi fie destul de greu să mă lupt cu percepția pe care el a căpătat-o în perioada respectivă și încerc să redevenim noi cum eram. Mă rog, oamenii se transformă, învață, cunosc și cred că din fiecare experiență din asta și eu și el avem de învățat.

Oana Ioniță: „Isabel a câștigat locul întâi la dans contemporan, la finala mondială Dance World Cup și sunt foarte mândră”

Ce face Isabel, fiica ta? Am văzut că îți calcă pe urme, participă la concursuri, se întoarce cu premii, trofee.

Isabel tocm

Eu încerc s-o încurajez, să fiu lângă ea. Lucrurile se întâmplă acum la un alt nivel față de cum se întâmplau pe vremea mea. Cumva simte că sunt lângă ea. Există acea iubire între mamă și fată adolescentă, m

Anul acesta a câștigat locul întâi la dans contemporan, la finala mondială Dance World Cup și sunt foarte mândră. A participat și la balet, a luat locul al treilea. Nu mă așteptam, a fost o performanță pentru ea. Și anul trecut a luat la dans neoclasic. Toate rezultatele care apar sunt în urma muncii pe care o depune și implicării pe care o are.

Cred că e m

Foto: Instagram



Sursa articolului