De Paște, Kanal D îmbracă h
De Paște, echipa „Asta-i România!”, emisiunea prezentată de Mih
Telespectatorii vor putea urmări duminică, de la 14:30, o ediție specială a emisiunii, dedicată tradițiilor, gesturilor simple și puternice, care ne reamintesc cât de frumoasă poate fi viața atunci când alegem să dăruim. Oameni care, odinioară, păreau lipsiți de orice speranță, își regăsesc astăzi zâmbetul datorită celor care le-au întins o mână de ajutor, după ce le-au aflat povestea prin intermediul reportajelor emisiunii „Asta-i România!”.
Când visurile se împlinesc prin solidaritate și generozitate
O reîntâlnim astfel pe Alexandra, fetița cu zâmbet molipsitor, crescută doar de tatăl ei după plecarea mamei. Dacă altădată locuiau într-o colibă modestă, astăzi ea trăiește într-o casă nouă, pregătindu-se de Paște cu bucurie și încredere într-un viitor m
Vorbe de duh, rostite de preoți la „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”
Tot în prima zi de Paște, Dan Negru intră în casele românilor cu o ediție de sărbătoare a celui m
Părintele Vasile Ioana, părintele Bogdan Cristian Danu, părintele Francisc Doboș și părintele Dan Damaschin aduc aproape de inimile telespectatorilor umor duhovnicesc și îndrumare spirituală, printre soluțiile la definițiile amfitrionului emisiunii.
Cele m
Andreea Mantea, Paște de poveste, alături de concurenții de la „Casa iubirii”
Andreea Mantea sărbătorește alături de public și de concurenții de la „Casa iubirii”, într-o ediție specială a emisiunii cu și despre dragoste, difuzată duminică, de la 16:00 și de la 19:00. Într-o atmosferă plină de bucurie și de generozitate, concurenții se bucură de o zi memorabilă. Unul dintre cele m
În prima zi de Paște, la Știrile Kanal D de la 12:00 și 18:00, vom putea urmări reportaje de sărbătoare din întreaga Românie și vom afla cum celebrează românii Paștele. Reporterii ne vor transmite, la cald, din toate colţurile tării, cum se simte emoția celei m
Lavinia Goste și Marius Zorilă, invitații lui Mih
La Kanal D2, emisiunea „În Oglindă”, prezentată de Mih