„Să-mi uiți numărul de telefon, băi, moldovean fără noroc! Fără mine, erai un nimeni”

Romică Țociu și Cornel Palade au urcat pe scenă, împreună, zeci de ani la rând. Cei doi reușeau să aducă zâmbetele pe chipurile oamenilor, odată ce își făceau apariția în public. În ultimii ani, s-a speculat că s-au despărțit și nu ar mai împărți scena.

În ultimii ani, s-a tot speculat faptul că Romică Țociu și Cornel Palade s-au despărțit, pentru că nu au mai fost văzuți împreună pe scenă. Iata însă că, într-o ediție specială de la iUmor, cei doi au apărut din nou împreună. După un scurt număr de comedie, au vorbit, mai mult în glumă, decât în serios, despre relația lor de prietenie.

„Să-mi uiți numărul de telefon, băi, moldovean fără noroc! Fără mine, erai un nimeni”, i-a spus Romică Țociu lui Cornel Palade, după care a continuat, explicând adevărul, în versuri: „După cum se vede, emoția mă sugrumă, pentru că despărțirea de Cornel nu poate fi decât o glumă. Dincolo de faimă, de turnee, dincolo de orice bani, eu îl iubesc pe omul ăsta de vreo 33 de ani!”.

S-a vorbit mult, într-o perioadă, despre aventurile lui Romică Țociu, un bărbat șarmant și mereu cu glumele la el. Cu toate astea, căsnicia lui a fost intangibilă, soția lui i-a rămas alături indiferent de dovezi, iar ultima perioadă i-a făcut să fie mai uniți ca niciodată din cauza unui mare necaz în familie. 

Actorul Romică Țociu este recunoscut nu doar pentru talentul său, ci și pentru aventurile despre care s-a vehiculat că le-ar fi avut cu mai multe femei. Au trecut 27 de ani de căsnicie peste căsnicia lui cu Nicoleta și este recunoscător că aceasta i-a rămas alături. Însă nu ratează niciun moment să explice că familia este pe primul loc pentru el!

Un incident care putea să aibă urmări tragice s-a întâmplat la începutul acestui an și, se pare, i-a apropiat și mai mult.

Nu am trecut niciodată prin momente atât de grele, până când s-a îmbolnăvit nepotul nostru, Filip. Mai exact, a înghițit două bile magnetice. Iar apoi a urmat o perioadă îngrozitoare. Trei luni oribile, cu o operație complicată și o revenire la fel de grea. Momentul m-a prins în turneu în America și am făcut tot ce mi-a stat în putință de acolo.

Am avut noroc că din cauza pandemiei s-au anulat câteva spectacole și m-am putut întoarce repede acasă, lângă familie. Au fost trei luni îngrozitoare, care ne-au unit și mai tare, ca familie. Atât pe noi, cât și cu familia Ligiei, soția fiului meu. Mi-am dat seama că, fără familie și fără să ai oameni lângă tine, e foarte greu să te aduni”, a declarat artistul pentru viva.ro.

Sursa