Home MondenRugăciuni care se citesc în Postul Sfintei Maria 2025. Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Rugăciuni care se citesc în Postul Sfintei Maria 2025. Acatistul Adormirii Maicii Domnului

În fiecare an, la data de 1 august începe Postul Adormirii Sfintei Maria, care m

Postul este o perioadă de reculegere, în care se citesc rugăciuni și se pune m

Rugăciuni care se citesc în Postul Sfintei Maria 2025

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată.


Stinge văp


Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă

Acatistul Adormirii M

Celei alese dintre toate neamurile, M

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi m

Bucură-te, preaveselă M

Bucură-te, M

Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;

Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;

Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;

Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;

Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;

Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;

Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;

Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;

Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;

Bucură-te, ceea ce deschizi uşile r

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!



Marii ierarhi Dionisie, t

Icosul al 2-lea

Toată făptura cea înţelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereşti, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viaţă, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinţă fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea aşa:

Bucură-te, M

Bucură-te, ceea ce te-

Bucură-te, că prin suirea ta,

Bucură-te, că prin mergerea ta,

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce cu bucurie

Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor;

Bucură-te, stăpâna îngerilor şi a arhanghelilor;

Bucură-te, mângâierea şi izbăvirea credincioşilor;

Bucură-te, ajutorul şi sprijinirea moştenirii tale;

Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc;

Bucură-te, întru tot bună şi dătătoarea tuturor bunătăţilor;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a M

Icosul al 3-lea

A înţeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost rânduit să nu se întâmple să fie la înmormântarea M

Bucură-te, că

Bucură-te, că te-

Bucură-te, că te-

Bucură-te, că

Bucură-te, că

Bucură-te, că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerurilor;

Bucură-te, cer pământesc, care eşti înălţată la locuinţa Celui de Sus;

Bucură-te, tronul Domnului, care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească;

Bucură-te, solitoarea noastră şi tare sprijinire la Fiul tău;

Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu, spre mântuire;

Bucură-te, împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti;

Bucură-te, M

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri netrebnice şi necredincioase având în sine evreul Atonie şi văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al M

Icosul al 4-lea

Auzind t

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil

Bucură-te, că

Bucură-te, că

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, că

Bucură-te, că

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, că înalţi la cer pe cei ce au iubire şi credinţă către tine;

Bucură-te, că eşti izbăvitoarea celor ce cu credinţă tare cheamă numele tău în ajutor;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 5-lea

Sfinţii Apostoli, ca nişte stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăştiaţi pentru predicarea Evangheliei, răpiţi au fost pe nori prin văzduh şi aduşi spre înmormântarea M

Icosul al 5-lea

Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul M

Bucură-te, Împărăteasă, care

Bucură-te, ceea ce şi tu însăţi eşti purtată de mâinile Fiului tău;

Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos;

Bucură-te, stâlparea porumbiţei, cea din mâna lui Noe;

Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea;

Bucură-te, crinul cel neveştejit, care a înflorit nemurirea;

Bucură-te, chivotul însufleţit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David;

Bucură-te, psaltire şi alăută preafrumoasă, ce

Bucură-te, chivot însufleţit al sfinţeniei Domnului;

Bucură-te, viaţă care ne-

Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi;

Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăită de serafimi;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 6-lea

Apostolii, purtători

Icosul al 6-lea

Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptăţii, din preacuratele tale coapse şi prin buna înţelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, M

Bucură-te, pururea Fecioară, că de toate neamurile în veci eşti mărită;

Bucură-te, preabună şi preaîndurată, asupra oamenilor mare ajutătoare;

Bucură-te, că

Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, d

Bucură-te, privire preadorită şi dulce a sfinţilor;

Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor m

Bucură-te, că treci peste corturile drepţilor din r

Bucură-te, că îndreptezi pe toţi spre dumnezeiasca slavă cerească;

Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;

Bucură-te, începutul mântuirii omeneşti;

Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărăţesc după Dumnezeu pe pământ;

Bucură-te, Doamna şi Stăpâna celor ce domnesc după Domnul şi Stăpânul cerului;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 7-lea

Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin tine, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primeşte să cântăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, M

Bucură-te, ceea ce eşti m

Bucură-te, că te-

Bucură-te, că

Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, în

Bucură-te, că prin aceasta

Bucură-te, că

Bucură-te, ceea ce eşti împodobită cu frumuseţea tuturor virtuţilor;

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, că te-

Bucură-te, pomul vieţii, cel sădit în mijlocul r

Bucură-te, corabia cea înţelegătoare, ce te-

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 8-lea

Ca pe un soare întru cele de sus ştiindu-te pe tine, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumuseţile cele m

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind ridicată la cele cereşti, iar pe cele pământeşti nelăsându-le M

Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălăşluieşte în Sionul cel de sus şi prealuminat;

Bucură-te, al cărui trup nestricăcios se preamăreşte, împreună cu sufletul;

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce te-

Bucură-te, ceea ce te-

Bucură-te, ceea ce eşti dusă în cetatea cea înconjurată de oştile cele preaînalte;

Bucură-te, că eşti luată m

Bucură-te, că eşti m

Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioşi la Fiul tău şi Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău şi Dumnezeu;

Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii;

Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, dăruită de Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o m

Icosul al 9-lea

Cuvintele înaripate ale profeţilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat

Bucură-te, începutul cel deplin al Legii şi al profeţilor;

Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam;

Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon;

Bucură-te, lâna cea rourată de Iisus, preînchipuită de Ghedeon;

Bucură-te, rugul cel nears, m

Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor;

Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov;

Bucură-te, uşă pecetluită şi neumblată, m

Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel m

Bucură-te, t

Bucură-te, că întru tine s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profeţiilor;

Bucură-te, că

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe tine M

Icosul al 10-lea

Zid eşti credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Şi apărătoare tuturor celor ce aleargă la tine, Preacurată, căci tu te-

Bucură-te, cetatea marelui Împărat, aşezată deasupra munţilor cereşti;

Bucură-te, zid şi acoperământ, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruinţă;

Bucură-te, că ajuţi pe cei credincioşi să biruie uneltirile duşmanilor;

Bucură-te, că

Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocşilor;

Bucură-te, împrăştierea ereticilor;

Bucură-te, că ne eşti pace şi bucurie;

Bucură-te, că

Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă luptă împotriva pornirilor trupului;

Bucură-te, preamărirea cea mult preţuită a nevoitorilor mucenici;

Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuvioşi;

Bucură-te, dătătoarea bucuriei celei veşnice a monahilor celor ce bine au vieţuit;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea cetelor îngereşti laudă adormirea ta cea preacinstită, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasă, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inimă aducem ţie, care eşti m

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-

Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic;

Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neînserate;

Bucură-te, lună strălucitoare din Soarele dreptăţii;

Bucură-te, lumină ce luminezi în întuneric;

Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul cel preaînalt;

Bucură-te, izvorul vieţii, cel răsărit din mormânt la lumină;

Bucură-te, M

Bucură-te, M

Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfârşit bun celor ce nădăjduiesc spre tine;

Bucură-te, ceea ce la Judecata Fiului tău găteşti credincioşilor tăi moştenirea celor din dreapta Lui;

Bucură-te, preafericită, că prin tine vom fi şi noi fericiţi, avându-te pe tine ajutătoare şi sprijinitoare în rugăciuni;

Bucură-te, preabinecuvântată din neam în neam, că Domnul este cu tine, şi prin tine cu noi;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 12-lea

Văzând mulţimile îngereşti harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit M

Icosul al 12-lea

Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toţi înălţarea ta la ceruri, Împărăteasă, M

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce

Bucură-te, ceea ce te-

Bucură-te, ceea ce priveşti toată frumuseţea cea negrăită;

Bucură-te, că şezi întru slava Fiului tău şi Dumnezeu;

Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău şi Dumnezeu;

Bucură-te, frumuseţea din dreapta Domnului, care înfrumuseţezi pe toţi cei ce în ceruri te fericesc pe tine;

Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine;

Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu harul şi cu mărirea toată lumea;

Bucură-te, ceea ce te-

Bucură-te, M

Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toţi credincioşii ortodocşi;

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 13-lea

O, M

Sursa:


Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu