Rugăciune de Înălțarea Domnului. Se spune că are efecte miraculoase

Înălțarea Domnului care anul acesta pica pe data de 13 iunie este una dintre cele m

Rugăciunea care are efecte miraculoase dacă o rostești de Înălțarea Domnului

Sărbătoarea Înălțării Domnului este o zi cu adevărat specială pentru că se cinstesc și eroii care și-au sacrificat viețile pentru patrie. Așadar, Ziua Eroilor și înălțarea lui Isus Hristos la Ceruri sunt două dintre sărbătorile importante pentru creștinii ortodocși.

Potrivit tradiției este ultima zi din în an în care se vopsesc și se împart ouă roșii. Tot de Înălțarea Domnului se dau de pomană și alte merinde printre care se numără pâinea caldă, rachiul, ceapa verde și brânza.

De asemenea, tot în această zi este foarte important să mergem la slujba de la Biserică și să ne rugăm pentru sufletelor celor adormiți, dar și pentru noi dacă trecem printr-o perioadă dificilă a vieții noastre. Se spune că una dintre aceste rugi face minuni dacă o rostești de Înălțarea Domnului.

Cea m

„Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce, pogorându-Te din cer la cele de pe pământ ca om,

Goneşte de la noi, ticăloşii, gândurile rele care ne tulbură, căci ştii, Cunoscătorule de inimi, cât de mare este războiul lăuntric la care suntem supuşi. Vindecă rănile noastre sufleteşti şi luminează ochii cugetelor noastre!

Tu ştii că însetează de Tine inimile noastre ca un pământ uscat! Aşadar, trimite harul Tău, Doamne, ca să ne sature foamea şi să ne adape setea, căci pe Tine Te dorim şi de Tine însetăm, Lumina Adevărului, Dătătorul mântuirii.

Ajută-ne, Doamne, să ne trezim din somnul greu al păcatului şi să ne înălţăm cugetele şi simţirile noastre la cer, pentru a ne împărtăşi şi noi de bucuria veacului ce va să fie. Amin!”



Sursa articolului