Răzvan Oprea a filmat de zor pentru serialul „Groapa”: „Am avut

Răzvan Oprea a filmat de zor pentru noul serial „Groapa”, ce va fi difuzat din 16 septembrie, la Pro Tv. Acesta ne-a dezvăluit că a avut doar câteva zile de vacanță în această vară.

Răzvan Oprea a filmat de zor pentru noul serial „Groapa”, ce va fi difuzat din 16 septembrie, la Pro Tv. Actorul a muncit în lunile de vară și s-a bucurat de doar 5 zile de vacanță. Desigur, le-a petrecut alături de soție și copii, după cum ne-a dezvăluit.

Răzvan Oprea, dezvăluiri despre serialul „Groapa”

Răzvan, ne apropiem de premiera primului sezon din serialul Groapa. Cum te simți după aproape 3 luni de filmări, cum e atmosfera?

A fost o perioadă foarte plină. Cu filmări multe de noapte, căci e multă acțiune care se petrece și noaptea. Dar într-o atmosferă fantastică. Suntem foarte legați cu toții, se lucrează într-un ritm nebun și toată lumea vrea să dea ce are mai bun pentru proiect. Va fi cu adevărat un serial unic în România.

Ce plus simți că ți-a adus până la acest moment serialul? Sau ce provocări noi față de cele anterioare?

Am descoperit, aici la filmări, oameni noi pe care-i prețuiesc (Daniel Nuță, Teona Stavarachi). Nu-i știam și am avut plăcerea să-i cunosc și le prevăd un viitor foarte bun în profesia noastră. Marele plus al acestui serial pentru mine este că pot să lucrez cu Millo Simulov și Anghel Damian și pe un scenariu scris de Gabriel Gheorghe. Știu, nu scrie doar Gabriel, dar parcă, pentru mine, el este cel mai aproape de lumea serialului. Iar și Millo și Anghel sunt oameni cu care rezonez profund ca artist.

„Emilian este colegul meu, mai nou, la TNB, este un actor pe care-l prețuiesc și un om foarte cald și simplu și talentat”

Cum este colaborarea cu Emilian Oprea? Știm că personajul tău, Beni, interacționează cel mai mult cu Franco.

Emilian este colegul meu, mai nou, la TNB, este un actor pe care-l prețuiesc și un om foarte cald și simplu și talentat. Am o comunicare foarte bună cu el. Aici pot să spun că ne-au nimerit excelent. Beni și Franco sunt ca doi frați. Au crescut împreună la orfelinat și sunt nedespărțiți. Au o relație simbiotică, fraternă, relație familială aproape. Sunt personaje foarte spumoase, o să vedeți! Îmi place mult relația pe care am creat-o între Beni și Franco, va fi sigur un motor al poveștii. Abia aștept ca publicul să vadă și să simta asta.

Răzvan Oprea, vacanță de 5 zile

A fost o vară încărcată cu filmări. Ai apucat să-ți iei și vacanță?

Am avut doar 5 zile de vacanță și am plecat cu soția și copiii mei în Spania, în zona Valenciei. O vacanță scurtă, dar foarte frumoasă. Au acolo un oceanograf extraordinar, un bio-parc fantastic… și multe alte locuri unde copiii pot să vadă și să participe chiar, la activități foarte interesante. Cu plaja mai puțin, noi suntem mai exploratori, ne place să mergem peste tot, să cunoaștem lucruri, mai puțin stăm la plajă.

Ce urmează în toamnă pentru tine, pe partea de teatru? Ce mai pregătești?

Mă așteaptă o toamnă foarte plină! Lucrez de zor la o premieră cu o comedie superbă: “Femeile Noastre”.

Un text excelent tradus de mine și adaptat după un text franțuzesc de mare succes. Aici sunt și în calitate de regizor și pentru prima dată, am ales și să joc alături de prietenii mei, Cosmin Seleși și Lucian Ghimiși.

Premiera va fi pe 8 octombrie, la București, Sala Luceafărul!

Va fi un regal de comedie cu care vom cutreiera țara.

De asemenea, va avea loc pe 26 octombrie, la Ateneul Național de la Iași, premiera spectacolului “Îmblânzirea Scorpiei…?!?”, spectacol pe care l-am realizat în mai-iunie și care este un proiect de care sunt foarte legat.

Am lucrat mult ca regizor în ultimii doi ani și mă mai așteaptă proiecte minunate.

Foto: PR Pro TV

Sursa