Rareș Năstase de la „România te iubesc”, despre război. Cât de pregătită este România pentru un conflict militar

Rareș Năstase de la „România te iubesc” a vorbit, în exclusivitate, pentru Ciao.ro, despre război. Cât de pregătită este România pentru un conflict militar, dar și cum stăm la capitolul acesta aflați din interviul de m

Locurile în care se produce pentru forțele armate, ale noastre sau ale altor state, au un regim special. Cu greu se poate filma la astfel de linii de fabricație și asamblare. Să spunem că am fost convingător, am fost ajutat de oameni care au înțeles că e important și să vedem că există front de lucru acolo unde chiar se produce, unde oamenii lucrează intens, unde sunt contracte serioase și predictibilitate în activitate. Și m-am bucurat tare când au venit aprobările. M

Asta nu înseamnă că nu avem multe lipsuri, în industria militară, avem sincope și sunt sigur că s-ar vedea bine, din păcate, în cazul în care vom avea mare nevoie de aceste zone de producție.

Rareș Năstase de la „România te iubesc”, despre război

Într-o lume în care avem războiul la graniță, cât de important este ca cei de acasă să înțeleagă cum stăm, la nivel de țară, cu industria de armament?

Trebuie să înțeleagă, în primul rând, decidenții noștri. Am senzația că unii dintre ei nu își dau seama de dimensiunea problemelor. Asupra industriei militare de la noi a planat adesea secretomania și multe hibe nu prea apar în spațiul public, deși ele există. Dar da, societatea trebuie să fie informată, să știm cum stăm și că trebuie să existe investiții, retehnologizare în industria de armament. Adică să știm clar ce nu putem produce și de ce.

Ne poți spune cu cine

Am discutat cu analiști militari și cu mulți oameni din industria de armament. Dar am discutat cu autoritățile din cele 2 ministere – Apărare și Economie. Armata cere muniție, echipamente, arme, tehnică militară, iar industria de apărare cu capital de stat, adică de la Ministerul Economiei, ar trebui să vină cu oferta. Dacă nu vine, armata cumpără din exterior. Poate m

Cât de pregătită este România pentru un conflict militar

Faptul că avem războiul la graniță de m

La nivel declarativ, da. Dar în multe uzine de stat, oamenii îmi spun că nu s-a schimbat m

Ce spun autoritățile, din punct de vedere economic, suntem pregătiți pentru un conflict?

Industria de apărare nu stă bine. Sunt multe probleme, vulnerabilități, cum le numesc oamenii din sistem. O mare problemă e resursa umană. Media de vârstă în uzinele cu capital de stat de la noi… trece de 50 de ani. Și prea puțini angajați vin din urmă.

Cine sunt responsabilii și cei care ar trebui să ia măsuri în situația de față?

Cred că tot ce ține de industria de armament trebuie foarte bine gestionat, la nivel de CSAT – Consiliul Suprem de Apărare a Țării, poate m

Dacă nu producem și nu asigurăm servicii la noi, ne vom așeza la coada de comenzi, din exterior. Toate armatele caută să se doteze, fiecare își vede propriul interes. Noi trebuie să îl vedem pe al nostru. Să înțelegem că trebuie să producem și la noi în țară, la standardele cerute.



Sursa articolului