Prezentatorul de la Antena 1, „tradus” de soție. Nimeni nu se aștepta la asta

Prezentatorul de la Antena 1, un bărbat cunoscut și în industria muzicală, a fost înșelat de soție. Și-a construit o carieră de succes, dar pe plan sentimental nu a avut atât de mult noroc. Scandalul prin care acesta a trecut a ținut primele pagini ale ziarelor la momentul respectiv. Nu i-a fost deloc ușor să depășească situația, însă cu timpul a reușit să lase în urmă episodul dureros.

Andrei Ștefănescu, căci despre el este vorba, a intrat în atenția publicului în calitate de artist. Ușor, ușor a început să cocheteze cu televiziunea, iar în cele din urmă a ajuns să facă parte din mai multe proiecte de succes. Acum prezintă o emisiune la Antena 1, alături de bunul său prieten, Liviu Vârciu.

Prezentatorul de la Antena 1, „tradus” de soție

Deși pe plan profesional lucrurile i-au mers întotdeauna bine, pe plan sentimental a trecut prin multe încercări. Andrei Ștefănescu a ajuns la altar pentru prima dată în 2009 alături de Sylvia o frumoasă cântăreață. Lucrurile între cei doi mergeau foarte bine, iar fanii lor se așteptau ca aceștia să își mărească familia. Însă, la nici trei ani de la nuntă, mariajul lor s-a destrămat. Motivul? Infidelitatea blondinei.

Prezentatorul de la Antena 1 bănuia că ceva se întâmplă, astfel a decis să angajeze un detectiv particular. Temerile lui s-au adeverit, iar atunci a decis să pună punct.

„Acum aproape 10 zile am aflat ceva grav şi am angajat un detectiv să o urmărească. Viaţa rezervă uneori surprize şi am aflat că eu nu eram atât de special. Nu aş putea să trăiesc într-o relaţie mincinoasă, aşa am fost educat. Cel mai chinuitor este să te culci lângă un om care ştii că te minte”, a spus artistul la acea vreme, potrivit cancan.ro.

Andrei Ștefănescu a fost înșelat de Sylvia

Andrei Ștefănescu și-a refăcut viața după divorț

După un timp, prezentatorul TV a decis că este momentul să o ia de la capăt alături de o altă femeie. A cunoscut-o pe Antonia cu care a avut o relație de 7 ani. În anul 2017, au devenit și părinții unui băiețel pe care l-au botezat Ayan. Ulterior au decis să se căsătorească, dar după un an au depus actele de divorț.

De această dată, motivul separării nu a fost legat de infidelitate. Cei doi s-au despărțit pe cale amiabilă, dar au rămas prieteni de dragul fiului lor.

,,Cel mai bine e ca Ayan să nu simtă. Relația mea cu el e mai bună, am petrecut timp cu el pe care nu l-am petrecut înainte. Am încercat să îmi fac mai mult timp pentru mine cu el decât înainte. Eu am luat lucrurile exact cum au fost. (…) Îmi asum că fiecare are partea lui de vină.

Eu învăț din fiecare experiență pe care o am. Nimeni nu știe exact ce se întâmplă acolo, ce e în spate. (…) Da, petrecem mult timp împreună pentru copil, ca el să simtă că are doi părinți implicați. Suntem doar doi oameni care se respectă și doi părinți responsabili”, a declarat artistul.

Sursa