Paște 2024. Ce este complet interzis să faci de Învierea Domnului. Tradiții și obiceiuri neștiute

Ce este complet interzis să faci de Învierea Domnului? Sărbătoarea Paștelui vine cu o serie de tradiții și obiceiuri în România, fiind cea m

Învierea Domnului semnifică în primul rând victoria lui Iisus Hristos asupra morții, fiind cea m

În noaptea Învierii nimeni nu ar trebui să fie trist sau să plângă. Este momentul în care răul și viclenia sunt lăsate deoparte, îmbrăcând h

Nu trebuie să arunci lumânarea aprinsă în noaptea de Paște, ci e bine să o ții în casă. De fiecare dată când familia are parte de momente dificile, este bine să se aprindă lumânarea. De asemenea, și atunci când este furtună ori o calamitate, este bine să se aprindă această lumânare.

În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion. Oamenii credeau că viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi îi va prinde plo

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte

Potrivit tradițiilor, de Paşte este bine ca toată familia dintr-o casă să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care au fost puse ouă roşii şi monede de argint.

Un alt obicei de Paşte este acela de a purta h

De asemenea, se spune că persoanele cu care ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, cu acea persoană te vei întâlni pe lumea cealaltă.

Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

 

 

 

 

Sursa articolului