„Parșiv ca întotdeauna” + Cine este femeia care i-a distrus căsnicia

Apar noi detalii despre divorţul dintre Oana Zăvoranu şi Alex Ashraf. Querida a făcut acuzaţii dure la adresa fostului ei partener. Se pare că bărbatul a cheltuit o sumă importantă din banii vedetei pentru a-i oferi amantei un trai de lux. Bruneta a făcut dezvăluiri incredibile despre cel care i-a fost alături mai bine de un deceniu.

În urmă cu câteva luni, Oana Zăvoranu a aflat că este înşelată. Deşi pare greu de crezut că vedeta ar putea trece printr-o astfel de situaţie, în căsnicia ei a apărut o altă femeie. Querida a povestit cu lux de amănunte cine este, cum a aflat, dar şi cum i-au dispărut mulţi bani din conturi.

„N-ai cum ca de la o actriță să treci la o prostituată. Eu sunt bine acum, am suferit, dar mi-am dat seama de câtă trădare e vorba. I-am zis și lui, măcar dacă erai cu o femeie normală, cu o doctoriță, cu o profesoară, era altceva. Nu cu una de la bordel!

El mă mințea că nu-i nimic, că se întoarce acasă. Parșiv ca întotdeauna. Nu cred că conștientizează. E o cădere prea mare, ca de la Oana Zăvoranu să ajungi la o prostituată!

Pentru că asta e, o prostituată. Pleacă în Geneva, iar el o așteaptă acasă. O ia de la aeroport. Mai rău de atât nu se poate. E ca și când eu aș pleca cu un pește sau să-l las pe Alex că m-am îndrăgostit de-un boschetar”, a declarat Oana Zăvoranu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Oana Zăvoranu (50 de ani) și Alex Ashraf (35 de ani)

Cum s-au cunoscut Alex Ashraf şi amanta

În continuare vedeta a povestit că în luna iulie ce făcea soţul ei cu banii familiei. Se pare că amanta reuşise să îl convingă să îi plătească mai multe operaţii estetice, dar şi să îi cumpere un apartament şi o maşină.

„Nu mi-am dat seama ce făcea cu banii, el lua așa câte puțin, câte puțin, fără să-mi dau seama. Cu cine a ajuns Alex să umble…Tot timpul îl stresa că vrea să fie vedetă. El e ca într-o pușcărie acolo, trebuie să-i spună tot ce face. I-a făcut până și labioplastie… I-a făcut casă, i-a luat mașină, i-a plătit operațiile estetice. Ea nu avea nimic, nici măcar un dulap. Am aflat asta abia prin iulie.

Alex a cunoscut-o pe TikTok. Ea acum este plecată acolo. El o așteaptă cumințel în casa făcută pe banii mei, unde are puse camere video-audio ca la pușcărie. Fata a fost o videochatistă păguboasă, iar când l-a cunoscut pe Alex și a aflat cine e, a făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani. Ca barbat, cum dracu să pleci tu de lângă un diamant pentru o asemenea mizerie de femeie? E rușinos. Cum tu, ca bărbat, să stai acasă și să scoți căinii aleia la plimbare, în timp ce ea se prostitutează la Geneva?”, a mai spus Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu: „Am mers împreună peste ea în casă”

Se pare că la un moment dat între amantă şi Alex Ashraf au început problemele. Atunci bărbatul a vrut să se întoarcă în braţele soţiei sale. Oana Zăvoranu a povestit că au mers împreună în casa acesteia.

„Să vedem ce o să facă acum când nu mai are ce să mulgă de la Alex, cred că e fomică mare. Am o listă cu tot ceea ce este în casa aia luat din banii mei. Mi-a făcut lista chiar el, atunci când am mers împreună la ea acasă. Aflase că îl înșelase cu peștele  și voia să se întoarcă acasă. Așa că ne-am dus de mânuță la ea. Eu am rămas afară, Alex a încercat să intre dar a fost ținut pe scară, ca o slugă. Ca să știți și voi ce am trăit eu tot timpul ăsta”, a mai povestit bruneta.

 

Sursă foto: social media

Sursa