După divorțul de Alex Ashraf, Oana Zăvoranu a decis să facă schimbări majore în viața sa. Recent, vedeta a făcut un anunț pe rețelele de socializare, iar gestul său i-a adus un val de critici. Vedeta n-a stat cu mâinile în sân și a răbufnit în mediul online.
Nu mai există cale de împăcare! Oana Zăvoranu s-a despărțit de soțul ei, după mai bine de 10 ani de relație. Alex Ashraf și-a făcut bagajul și s-a mutat în casa amantei, lucru care a dat-o peste cap pe Querida. L-a acuzat dur pe fostul ei partener, iar apoi i-a făcut declarații de dragoste. A spus că este sufletul ei pereche, iar fanii au rămas mască. Ulterior, bruneta și-a dat seama că trebuie să-și continue viața și a decis să facă schimbări radicale.
Așa că a hotărât să-și scoată tatuajele și să-și schimbe garderoba. Vedeta le-a mărturisit fanilor că urmează să vândă o bună parte din lucrurile ei, iar acest lucru a stârnit un val de critici. Urmăritorii ei așteptau ca Oana Zăvoranu să-și doneze hainele, nu să le vândă, așa cum a făcut și cu hainele mamei sale. Lucru care i-a dus cu gândul la faptul că vedeta ar fi ajuns la sapă de lemn, din moment ce a recurs la un asemenea gest extrem.
Scoasă din sărite, fosta soție a lui Alex Ashraf și-a motivat decizia. A ținut să precizeze că și vedetele de peste Ocean își vând hainele și le-a dat exemplu pe surorile Kardashian, cu averi colosale.
„Da mă, jale mare cu hainele mele pe care nu le mai port, că le vând. Teoriile conspiraționiste s-au activat: oare iese cu ele și le pune pe tarabă? Oare face un site? Sau poate o licitație? Sau le pune într-un magazin tip consignație? Mă nene, ce-o face? Le-o vinde pe alea fiță, sau doar adidașii și helăncile? De ce le vinde și nu le dă moca, așa cum ne-a obișnuit? Cum să își permită ea, dragă, să vrea bani? Ce, are voie? Nuuuu, n-are! Ea e născută doar să dea și să nu primească nimic.
Se numește reînnoire din toate punctele de vedere, turbulenților. Toate vedetele adevărate ale lumii fac asta și nimeni nu a comentat la fel ca cioclii de serviciu și presă. Târlele de la români. Auzi, că le dai că nu ai bani. Adevărul este că Kim c**rdebanuin cu toată sleahta de vrăjitoare își pun la vânzare inclusiv chiloții și costumele de baie purtate… pentru că nu au bani, mititelele. Sunteți praf! Informați-vă că trece viața pe lângă voi și ziceți că e Zăvoranca afurisită. Poftă bună!”, a scris Oana Zăvoranu, pe InstaStory.
Oana Zăvoranu a divorțat de Alex Ashraf
CANCAN.RO a deconspirat ruptura dintre celebra actriță și iubitul mai tinerel. (VEZI AICI TOATE DETALIILE), iar apoi a venit și confirmarea. După toate încercările de a ascunde carențele relației, Oana Zăvoranu și-a asumat ruptura.
După mai bine de 10 ani de relație și în urma zvonurilor apărute în ultima perioadă despre amanta lui Alex Ashraf, cei doi au pus capăt căsniciei.
„Sunt în sfârșit o femeie liberă care are de unde alege… Asta sunt eu… așa sunt eu, cu chef de viață și iubire multă. Să vină pretendenții, glumesc. Să dați anunț că sunt liberă și disponibilă. O să vă ia foc ziarele”, a spus Oana Zăvoranu pe pagina ei de socializare.
SURSA FOTO: Instagram & arhivă CIAO