Oana Roman a făcut recent o dezvăluire care i-a luat prin surprindere pe cei care o urmăresc. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că vedeta şi Marius Elisei s-au separat de o bună perioadă de timp. Din cauza neînţelegerilor, cei doi şi-au dat seama că cel mai bine este să o ia pe drumuri separate. Cea care suferă în prezent se pare că este fiica acestora. Isabela a ajuns la psiholog, povesteşte mama ei, pentru a putea depăşi anumite traume.
Oana Roman a decis să meargă cu fiica ei la psiholog pentru a putea gestiona mai bine lipsa tatălui din viața ei. Se pare că relaţia lor s-a răcit în ultima perioadă, iar Isabela suferă enorm din această cauză.
Marius Elisei nu plăteşte pensia alimentară
În urmă cu ceva timp, Oana Roman povestea pe reţelele de socializare faptul că Marius Elisei nu contribuie cu bani în creşterea Isabelei.
„Nu mă ajută absolut deloc, el nu se implică deloc în creșterea ei de ceva vreme. Eu o duc la școală, eu o iau, eu mă ocup de toate activitățile ei, eu o duc în vacanță, eu plătesc toate facturile, școala, activitățile, tot ce înseamnă creșterea ei.
Nu a plătit niciodată pensia alimentară, deși e 500 de lei, asta e suma pe care el a zis că poate să o ofere, dar nu o oferă nici pe asta.
Este opțiunea lui, fiecare face ce simte și ce crede! Se mai văd din când în când, destul de rar, și la asta se rezumă”, a dezvăluit Oana Roman, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Oana Roman, acuzaţii dure la adresa lui Marius Elisei
Acum, vedeta i-a adus alte acuzaţii fostului soţ. Oana Roman a dezvăluit că Marius Elisei nu se mai implică în niciun fel în dezvoltarea Isabelei. Din acest motiv a decis că trebuie să meargă cu aceasta la psiholog.
„Trebuie să merg la școală să o iau pe Isa și apoi să o duc să facă prima ședință cu o doamnă psiholog cu care va putea vorbi pentru că are mare nevoie. Este extrem de afectată emoțional din cauza lipsei totale și bruște a tatălui din viața ei”, a declarat Oana Roman pe Instagram.
Sursă foto: social media