„Nu pot!” Durere mare la înmormântarea lui Eduard, bărbatul care și-a pierdut viața în apele Mureșului! Cu ultimele puteri, Alina și-a condus lodognicul pe ultimul drum

La înmormântarea lui Eduard a participat și patroana unei terase din Periam Port, locul în care cele trei familii se îndreptau în

De asemenea, femeia a transmis că Robert, băiețelul de 11 ani, găsit dincolo de Mako, pe teritoriul Ungariei, va fi dus în curând la familia sa, iar cea de-a doua copilă, Maria, este încă în căutări.

„Am fost astăzi la înmormântarea lui Eduard, la Semlac. Am înțeles că la ora 13:00 a fost înmormântat și Andrei (n. red. cumnatul lui Eduard), la Nădlac. Tristețe care nu poate fi povestită. Mâine va ajunge la familie și puiuțul de om găsit dincolo de Mako, Robert, de 11 ani. Micuța Maria încă este căutată. Să ne rugăm la Dumnezeu să dea putere familiilor îndoliate.

O durere care a căzut ca un trăsnet pe familiile tinere. Toți, atât de tineri… Familii care acum porneau în viață. Nu pot să povestesc, să spun nimic, decât că e o tragedie… Mă uit la Mureș, cât de liniștit e acum, și ce-a fost în acea duminică… S-au dus deja zece zile. Dumnezeu să le dea putere, să treacă peste necazul așezat deasupra lor”, a fost mesajul transmis de patroana unei terase din Periam Port, pe pagina personală de Facebook.

Sursa articolului