Nu au primit finanțare la Imperiul Leilor, dar au plecat cu lecții valoroase

O nouă ediție din Imperiul Leilor a fost difuzată astăzi la PRO TV. Ca de fiecare dată, cei 8 investitori au analizat propunerile de afaceri și au oferit finanțare celor care au demonstrat că au viziune și merită o șansă la dezvoltare.

Două dintre business-urile care nu au reușit să obțină banii la care visau ne-au oferit detalii în exclusivitate despre participarea lor.

Nicușor Mușat are 31 de ani și are afacere în domeniul cosmetic, îngrijire orală. ”Aș paria tot pe brandul meu. Acest proiect este unul unicat la nivel mondial, în momentul de față”, spunea el. Din păcate, suma mare cerută și discuțiile avute, au făcut ca el să plece acasă fără o promisiune de investiție.

Nu au primit finanțare la Imperiul Leilor, dar au plecat cu lecții valoroase

Andrei și Theodor Pocovnicu, doi frați pasionați de domeniul IT au avut o altă propunere: aplicația de dating în care ți dai match cu persoanele care se află în același club. Nici ei nu au obținut banii, dar simt că au evoluat și de această dată.

  1. La ce te gândeai când așteptai să intri în fața Leilor?

Theodor și Andrei Pocovnicu – Ne gândeam să nu uitam pitch-ul, să nu ne blocăm la întrebările de după.

Nicușor Mușat – M-am gândit la faptul că trebuie să îmi iasă pitch-ul și momentul în sine, nimic special.

2.Cât te-ai pregătit pentru prezentarea de astăzi? Ce emoții te încercau până să începi?

Theodor și Andrei Pocovnicu –  Ne-am pregătit în ultima săptămână pitch-ul și ne-am consultat cu business advisorul legat de întrebările pe care le-am fi putut primi.

”Ne continuăm drumul avânt față de ce făceam până acum”

Nicușor Mușat – Cunoscându-mi afacerea și viziunea foarte bine, nu pot spune că am avut emoții, ci doar trac de a vorbi în fața camerelor de filmat și a atâtor oameni. Timpul de pregătire a fost extrem de scurt în cazul meu și mi-aș fi dorit să întâlnesc alți Lei în platou.

3.Cu ce sfaturi pleci mai departe pentru îmbunătățirea afacerii tale?

Theodor și Andrei Pocovnicu – O să începem să măsurăm retenția în mod activ.

Nicușor Mușat – Sfaturile primite nu au fost ceva nou pentru mine; știam că am nevoie de mai mulți bani decât cei ceruți, însă în aceeași măsură eram conștient de puterea financiară a Leilor și capacitatea de risc pe care și-o pot asuma necunoscând domeniul nostru de activitate. Am ales să prezint o cifră acceptabilă investițional exact din acest motiv. Afacerea prezentată este în dezvoltare, ne continuăm drumul conform cu planul stabilit inițial și poate cu un avânt față de ce făceam până acum.

  1. Ce ți-ai dori să rețină cei de acasă despre afacerea ta? Dar despre tine, ca antreprenor?

Theodor și Andrei Pocovnicu – Nouă ne-ar plăcea să vadă aplicația așa cum este ea, adică o aplicație fun, care nu se ia foarte în serios. Cred că despre noi își pot da seama, din interviul inițial, cum suntem.

Mi-aș dori să rețină faptul că putem crea calitate și inovație în România

Nicușor Mușat – Mi-aș dori să rețină faptul că putem crea calitate și inovație în România la standarde internaționale, iar asta poți face doar prin risc, investiții substanțiale, experiență, lucru calitativ și răbdare. Mi-aș dori să rețină că o pastă de dinți este mai importantă decât o cremă de față sau un rimel; șocul prețului este dat strict de educația stomatologică total inexistentă la care am fost expuși cu toții de mici în această piață oligopolă. Despre mine, puțin contează.

5.Cum ai descrie experiența participării în show?

Theodor și Andrei Pocovnicu – A fost foarte fun și interviul, cât și prezentarea în fața Leilor. Cred că am reușit să ne bucurăm de experiență, chit că am avut emoții.

Nicușor Mușat – A fost o experiență plăcută datorită staff-ului de la PRO TV care a avut un vibe superb (fără a exagera). Cumva am privit-o ca pe o provocare peste care trebuia să trec și mi-am setat ca obiectiv îndeplinirea acestuia fără a avea așteptări.

Foto: PR PRO TV

Sursa