”Ne simțim binecuvântați că facem parte dintr-o familie atât de mare”

Pentru că nu crede în metodele contraceptive, o femeie a ajuns să fie mamă de 17 ori, la num

Patty și Carlos, în vârstă de 40, respectiv 39 de ani trăiesc în North Carolina, Statele Unite ale Americii. Cei doi au 17 copii, iar Patty susține că nu crede în metodele contraceptive și e deschisă la ideea de a face chiar m

”Am crescut cu doi frați și mereu mi-am dorit să fiu mamă. Când l-am cunoscut pe Carlos, în 2006, am stabilit că vom încerca să facem copii cât m

Din fericire, femeia a avut parte de ajutor din partea familiei sale. ”Mătușa mea, Maria, a fost de mare ajutor. Copiii o iubesc și ea îi iubește pe ei, așa că îi place la nebunie să

”Îmi ia toată ziua să spăl h

”La ultima sarcină am petrecut 16 ore în travaliu și m-am chinuit destul de mult. Am rămas în spital 4 zile după naștere. Carlos a fost lângă mine în tot acel timp, iar mătușa Maria a avut grijă de copii. Micuțul Canaan, mezinul familiei, a venit pe lume pe 26 februarie, anul acesta”, povestește Patty.

Însă, dincolo de bucuria de a avea casa plină cu fii și fiice, este destul de dificil să gătească și să facă curat.

”Îmi ia toată ziua să spăl h

Sursa articolului