Natalia Mateuț își dorește un copil! Sfârșitul lui 2022 a prins-o singură pe Natalia Mateuț, care s-a despărțit după doi ani de relație de DJ Mahony. Vedeta Antena Stars privește acum cu încredere și foarte pozitivă spre viitor.
Natalia Mateuț a mărturisit pentru Ciao.ro că la vârsta ei își dorește pe m
Nati,A fost o vacanță extrem de neprevăzută, de spontană. Decizia de a pleca în Mexic de data aceasta a fost luată cu 3 sau 4 zile în
Natalia Mateuț își dorește un copil!
Am fost cu un grup de prieteni și a fost super frumos. Eu deja știam locațiile, tot, pe unde să ies, pe unde să merg, ce îmi place cel m
Am și prieteni și m-am reîntâlnit cu foarte mulți prieteni veniți din toate colțurile lumii, pentru că Tulumul, cel puțin, în perioada final de an, început de an, în decembrie- ianuarie este o perioada de festival. Așa o numesc ei, unde au loc foarte multe petreceri și foarte multă lume din Europa vine acolo.
Și atunci ne întâlnim cu toții. Am prieteni din Franța care vin acolo, am prieteni din Liban, am prieteni din multe locuri, din multe țări și ne vedem cu ocazia asta, ne întâlnim așa. Atunci mi-a făcut mare plăcere să îi revăd pe unii dintre ei care au preferat să vină tot în Tulum ca și destinație de vacanță. M-am întâlnit cu prieteni, cu oameni dragi, am și fost un grup foarte mișto cu care m-am distrat deopotrivă. Secretul este de multe ori să alegi cu sufletul și să te gândești să te duci în acel loc, dacă simți. A fost o decizie nebunească, o decizie zăpăcită să merg într-un loc, cu trei zile în
De data asta n-Este pe lista priorităților de anul acesta!
Zi-mi de tine, te rog! Cum ești? Din toate punctele de vedere?
Eu sunt foarte-foarte bine. Am avut o zi de naștere foarte frumoasă, chiar fastuoasă, petrecută cu prietenii mei mulți și dragi, așa cum nu m
De ce ești singură?
Da, am fost singură în vacanță pentru că sunt singură, nu m
Pentru că eram singură și nu am m
Ce îți dorești? O să fii mAsta este clar, una dintre rezoluțiile mele în viitorul apropiat. Nu știu dacă se va materializa sau nu acum pe anul asta, dar cu siguranță asta în doresc. Îmi doresc un om alături cu care să construiesc ceva frumos și care să își dorească și el același lucru ca și mine. Îmi doresc pe cineva cu care să privesc în aceeași direcție. Adică nu m
“Voi alege omul cu adevărat potrivit mie”
Ești o femeie frumoasă și din ce în ce m
Mă bucur foarte mult de vârsta pe care o am, și eu cred că treaba asta cu sex appealul de care zici tu. Eu m-aș îndrepta m
Te consideri ghinionistă în dragoste?
Nu, nu mă consider ghinionistă absolut deloc, din contră! Mă consider foarte norocoasă. Dacă ceva s-a terminat este pentru că în viața mea cineva mult m
Cred că dezamăgirea face parte din viața fiecărui om și dacă nu am fi dezamăgiți nu am putea să crește. Și nu am putea să ne dăm seama ce e bine și ce rău pentru noi. Din orice dezamăgire am învățat în timp că trebuie să învăț ceva și orice dezamăgire m-a ajutat foarte tare să am în viața mea. M
Este pe lista priorităților de anul acesta!
Zi-mi de tine, te rog! Cum ești? Din toate punctele de vedere?
Eu sunt foarte-foarte bine. Am avut o zi de naștere foarte frumoasă, chiar fastuoasă, petrecută cu prietenii mei mulți și dragi, așa cum nu m
De ce ești singură?
Da, am fost singură în vacanță pentru că sunt singură, nu m
Pentru că eram singură și nu am m