Oana Roman a transmis recent un mesaj care i-a îngrijorat pe fani. Vedeta a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, după ce femeia a ajuns din nou, pe mâinile medicilor.
Oana Roman are o relaţie deschisă cu cei care o urmăresc pe reţelele de socializare. Fosta soţie a lui Marius Elisei împărtăşeşte cu prietenii virtuali multe dintre momentele prin care trece, indiferent dacă este vorba de evenimente plăcute sau mai puţin plăcute.
Mioara Roman a ajuns din nou, pe mâinile medicilor!
În urmă cu o zi, Oana Roman își anunța fanii că mama ei se confruntă iar cu probleme de sănătate. Mioara Roman se află internată în spital de seara trecută sub atenta supraveghere a medicilor.
În această dimineaţă, vedeta a revenit cu noi detalii. Se pare că fosta soţie a lui Petre Roman este în continuare în spital, dar e în stare stabilă.
Cu toate acestea, Oana Roman a declarat că, per total, situația nu este deloc una bună pentru că medicii i-au pus deja mai multe diagnostice. Vedeta s-a ferit să dea mai multe detalii recunoscând că nu cunoaște exact termenii medicali. În cursul acestei zile va sta de vorbă cu cadrele medicale şi va afla exact ce probleme are mama sa.
Oana Roman rămâne optimistă şi speră că lucrurile vor evolua spre bine.
”Update despre mama. A rămas internată la Spitalul Floreasca, situația nu este foarte roză, are niște diverse probleme, care trebuiesc investigate. Doctorii mi-au dat niște detalii, dar eu nu cunosc termenii medicali, nici nu vreau să dau prea multe detalii. Era stabilă aseară și azi-dimineață mi-au zis că nu-mi vor da detalii decât după raportul de gardă, iar la prânz o să mă duc să o văd, după ora 13 am voie.
Până atunci trebui să îi pregătesc tot ce are nevoie să îi duc, medicamente și schimburi. Să vedem ce-mi spun medicii, cum se simte și care este evoluția stării ei”, a spus Oana Roman, pe pagina sa de Instagram.
Sursă foto: social media