Preșcolarii din familii vulnerabile înscriși la grădinițele cu program prelungit din Sectorul 6 vor beneficia de mese zilnice finanțate din bugetul local.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Consiliul Local cu 25 de voturi „pentru” și prevede o alocare de peste 1,7 milioane de lei pentru anul școlar 2026-2027.
Mese gratuite la grădinițele de stat din sectorul 6
Preșcolarii din familii vulnerabile înscriși la grădinițele de stat cu program prelungit din Sectorul 6 vor primi mese zilnice finanțate din bugetul local, după ce Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre săptămâna trecută.
Măsura acoperă suma de 32 de lei pe zi, cu TVA inclus, pentru fiecare copil vizat, având un buget total estimat la peste 1,7 milioane de lei pentru anul școlar 2026-2027.
Însă în cazul în care meniul zilnic depășește acest plafon de 32 de lei, părinții vor achita doar diferența.
Accident în Jibou, Sălaj! Un microbuz școlar, o mașină și un camion s-au ciocnit violent. Opt copii și trei adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale
Categoriile de copii care primesc masa gratuit
Pentru a obține masa gratuită la grădiniță, părinții ale căror familii îndeplinesc condițiile trebuie să depună o cerere.
Solicitările se pot trimite oricând pe parcursul anului școlar, însă banii se acordă exclusiv în zilele de cursuri, nu și în timpul vacanțelor.
Categoriile de copii caee primesc masa gratuit sunt:
- preșcolarii care provin din familii pentru care s-a realizat o anchetă socială de către instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu din care rezultă starea de vulnerabilitate socială (ex.: riscul de abandon școlar, sărăcie, excluziune socială, etc.)
- preșcolarii care provin din familii care au realizat în ultimele trei luni un venit mediu net lunar pe membru de familie m
Măsura vine în sprijinul copiilor sărmani înscriși pe cele aproape 7.900 de locuri din grădinițele Sectorului 6, în condițiile în care celelalte familii își achită singure hrana lunară a celor mici.