Pe data de 6 ianuarie ortodocșii sărbătoresc Boboteaza, iar mulți dintre aceștia preferă să le trimită urări celor dragi pentru a le merge bine întregul an.
Semnificația Bobotezei
Ortodocșii sărbătoresc în fiecare an, pe data de 6 ianuarie, Epifania sau Boboteaza. Astfel în această zi se încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă. În greacă, cuvântul Bobotează este numit Epifanie sau Teofanie care se traduce prin “Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu.
Mesaje de Bobotează
Ortodocșii români aleg, ca după slujba de sfințire a apelor, să le trimită celor apropiați mesaje și urări care să le amintească de simbolistica acestei zile, dar și pentru a le merge bine în noul an.
Iată o serie de mesaje pe care le poți trimite persoanelor dragi pe 6 ianuarie:
Botezul Domnului să vă aducă pace şi sănătate, lumină şi ajutor, pentru a trăi viața că dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credință şi fapte bune! Sărbători fericite!
Fie că Botezul Domnului să va aducă pace, iubire, bucurie și fericire în mijlocul familiei.
Dragi prieteni, cu prilejul sărbătorii botezului Domnului va doresc pace și bucurie, pace și mântuire întru mulți și fericiți ani!
Sfânta de azi, să vă aducă bucurie, vindecare, reușită şi mult spor în toate.
Azi este ziua Botezului Domnului, o zi mare în care cerurile se deschid şi multe din dorințele noastre se împlinesc. Să primim cu bucurie agheasma mare şi să o păstrăm cu cinste în casele noastre. Să fiți fericiți, m
Cu prilejul sărbătorii botezului Domnului, vă doresc pace şi bucurie, pace şi mântuire, întru mulți şi fericiți ani! Apele sfințite toate, să vă aducă sănătate. În cale să vă spele ce este rău şi să rămână num
Să primim cu bucurie agheasma mare și să o păstrăm cu cinste în casele noastre. Să fiți fericiți, m
Azi este ziua Botezului Domnului, o zi mare în care cerurile se deschid şi multe din dorințele noastre se împlinesc.
Dragi prieteni, cu prilejul sărbătorii botezului Domnului va doresc pace și bucurie, pace și mântuire întru mulți și fericiți ani!
Fie că Botezul Domnului să va aducă pace, iubire, bucurie și fericire în mijlocul familiei.
În aceasta sărbătoare Sfânta si mare ne aducem aminte de toți cei dragi dar si de cei care fie ca sunt aproape, fie ca sunt departe rămân in rugăciunile si in iubirea noastră.
Botezul Domnului sa va aducă pace si sănătate, lumina si ajutor, pentru a tr
De Boboteaza primim puterea sa ne iubim nu num
Cu prilejul sărbătorii botezului Domnului va doresc pace si bucurie, pace si mântuire intru multi si fericiți ani.
Botezul Domnului să vă aducă pace și sănătate, lumină și ajutor, pentru a trăi viața că dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credința și fapte bune! Sărbători fericite!
Sursă: dcnews.ro