Denis Hanganu a fost protagonisul serialului “Clanul” de la Pro TV, iar în curând îl vom vedea pe marele ecran în lungmetrajul “Cursa”. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO; actorul ne-a povestit că pelicula la care a filmat în vară este practic debutul lui pe marele ecran într-un rol principal. Chiar dacă a m
Denis Hanganu ne-a mărturisit că scenele cu grad ridicat de dificultate au fost executate de cascadori, producția luându-și toate măsurile de siguranță pentru echipă. În plus, filmările au avut loc noaptea și s-au desfășurat pe bulevarde închise circulației.
Denis Hanganu: “Exact atunci a venit vestea că filmările o să înceapă în luna iulie și că sunt personajul principal”
De pe micul ecran din “Clanul” te vom vedea pe marele ecran în filmul “Cursa”. Cum s-au legat lucrurile?
Ideea e că am dat casting pentru filmul “Cursa”, un casting pe care l-am luat. Ulterior a fost o pauză și o mare perioadă de așteptare în care n-am știut exact ce se întâmplă, dar am avut cu ce să-mi ocup mintea, pentru că noi tocm
Cred că de fapt a venit la momentul potrivit, atunci când nu m
Și atunci nu știu: cineva, universul, Doamne, Doamne, cineva acolo încearcă să mă țină probabil pe un drum. Ăsta o fi drumul? Pare că da, acum încă sunt foarte tânăr și am toată viața în
Denis Hanganu: “În studenție am tot luat castinguri pentru diferite lungmetraje cu rol principal, doar că eram foarte pretențios”
“Cursa” este primul tău lungmetraj?
La mine este o chestie paradoxală pentru că în studenție am tot luat castinguri pentru diferite lungmetraje cu rol principal, doar că eram foarte pretențios. Îl aveam ca mentor, dacă pot să zic așa, cu toată stima pe domnul Adrian Titieni și mă sfătuiam cu dumnealui: să intru în lumetrajul ăsta, să particip. Și spunea: “Ok, ce se întâmplă? Cine a scris textul? Cum e, în ce postură? Te favorizează? Nu te favorizează?” Și atunci am tot refuzat oferte deși am luat castinguri și cumva primul rol mare pe care l-am avut a fost de fapt cel de la Antena 1 din “Sacrificiul”. A fost o perioadă de vreo 2 ani și ceva în care am filmat acolo aproape 3. A venit cunoscutul virus, lumea a părut că s-a oprit pentru o perioadă de timp.
Ulterior am luat casting-ul pentru seria “Clanul” și atunci lucrurile s-au legat astfel pentru mine, pe partea asta de TV. Nu pot să spun că îmi pare rău pentru că am cunoscut oameni absolut minunați, pentru că se întâmplă lucruri extraordinare în industrie pe partea asta de seriale TV pe care România le produce și într-adevăr, la lungmetraje cumva n-a m
Denis Hanganu: “Am avut niște cascadori profesioniști care s-au ocupat de toate cascadoriile pe care le-am avut de făcut și într-adevăr nu ne-au lăsat pe noi să facem”
Care au fost provocările la filmările “Cursa”? Ești pilot?
Sunt și pilot. Am terminat cursurile de conducere defensivă, într-adevăr. N-au legătură cu filmul, am făcut pentru mine, pentru propria mea experiență și pentru a fi în siguranță la volan în traficul din România.
Într-un film ca ăsta e atât de multă tehnicalitate la nivel de privire, coordonare, atenție, concentrare, nu este doar despre tine, partenerul tău, starea pe care o aveți împreună și secvența sau scenă și atât, încât trebuie să faci toate lucrurile astea. Efectiv e ca și cum
Dar a trebuit să fie luate niște măsuri de safety în sensul ăsta și nici să nu se piardă timp până învață și actorii să facă cascadoriile respective. Sunt mașini care s-au dat peste cap sau catapultat, au fost accidente programate.
Denis Hanganu: “M-a întristat foarte tare că mulți colegi din breaslă chiar și-au permis să-și dea cu părerea într-un ton ironic sau răutăcios pe seama acestui eveniment nefericit”
Am fost, a fost un caz nefericit și am văzut că într-adevăr s-a făcut mare vâlvă din cauza asta. Și m-a întristat foarte tare îți mărturisesc că mulți colegi din breaslă chiar și-au permis să-și dea cu părerea într-un ton ironic sau răutăcios pe seama acestui eveniment nefericit, deși nu cunoșteau nici măcar 10% din proporțiile adevărului din film, din context.
Și anume noi am avut cascadori profesioniști care s-au antrenat pe mașinile alea, au făcut două sesiuni de antrenament de câte 2 săptămâni în locații special pregătite. Repet, pe mașinile alea sunt erori umane, se poate întâmpla. Repet, e pentru prima oară când se face așa ceva în România la nivelul ăsta. O să vedeți despre ce vorbesc în toamnă, în cinematografe, și mi-aș dori și cu toții ne doream ca acest lucru să nu se întâmple, dar uneori inevitabilul se produce și m
Denis Hanganu: „Cel m
Bineînțeles.Transparența cu care am tratat cu toții subiectul și în special partea de producție a fost de nota 10. Și da, așa trebuia comunicat practic evenimentul, accentuez și eu și pun punctul pe i. Cel m
Tu
Am asistat, dar tocm
Și oamenii din București, crede-mă, că nu sunt foarte înțelegători în trafic, nu te lasă, nu se acordă prioritate și cu cât ne vedeau că filmăm, cu atât parcă aveau, nu știu, impresia asta că intră în film și atunci nu-s deloc departe de condițiile astea reale de filmat. Cu atât m
Foto: Instagram