Un tragic accident rutier a avut loc miercuri, 8 noiembrie, în jurul orei 18:00, pe drumul ce leagă Romea de Porto Levante, în regiunea Veneto.
Liviu Gunea, un bărbat român în vârstă de 38 de ani, care se afla în Italia la muncă, a fost lovit de un automobil și a decedat pe loc.
Conaționalul nostru mergea pe marginea drumului într-un segment neiluminat atunci când a fost lovit mortal de un vehicul condus de un cetățean italian de 55 de ani.
Eforturile echipelor medicale de urgență de a-l readuce la viață au fost în zadar.
Prietenii lui Liviu Gunea, care muncea ca păstor la oi, sunt profund afectați de pierderea bărbatului.
Într-o declarație emoționantă, aceștia au spus: „Este o durere profundă să moară într-o țară străină unde venise să câștige niște bani pentru familia sa. Destinul, din nefericire, nu i-a permis să se întoarcă acasă. Era un om bun, a ajutat multe persoane, în special pe noi. Nu îl vom uita niciodată!”
Cineva a scris pe Facebook alături de o fotografie cu Liviu Gunea: „Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene! Drum lin spre cer!”