Lidia Buble i-a șocat pe fani în momentul în care a decis să renunțe complet la rețelele de socializare. Ba mai mult de atât, atunci când a apărut public cu o schimbare de look, situația de veni și mai intrigantă.
Ce se întâmplă acum este o adevărată surpriză. Deși Lidia Buble spune că toate aceste schimbări le-a făcut pentru că simțea nevoia, se pare că în spate ar fi cu totul altceva.
Artista a vorbit recent despre viața ei personală, dar și despre planurile de viitor. Vrea să devină mamă de băiat cât mai repede și spune că a ajuns la vârsta perfectă, însă cine va fi tăticul?
Întrebată de Mihai Mitoșeru dacă există un bărbat potrivit în viața ei, Lidia Buble a spus „da”, însă nu a detaliat prea mult subiectul. Drept urmare, nu e exclus ca artista să fie deja într-o relație și, cine știe, poate în curând va apărea chiar și în fața altarului cu alesul inimii sale.
Lidia Buble vrea să devină mamă
”Dragostea nu are limite. Putem vorbi la fel de mult la orice vârstă. Nu cred că dacă am 28 de ani, nu pot să iubesc la fel de mult ca o femeie de 50 de ani. Mă văd așezată la casa mea. Îmi doresc foarte mult un copil, mai ales un băiețel. Mă gândesc. Deja am și vârsta necesară (n.r.: 28 de ani). Cumva… este visul oricărei femei”, a mărturisit Lidia Buble.
Cât despre absența de pe social media, artista explică că după această experiență a reușit să primească o confirmare de la oamenii care o apreciază într-adevăr. Deși nu stabilise când va reveni pe rețelele de socializare, iată că acum aceasta s-a răzgândit.
”Mă simt mai echilibrată, mai calculată. Mulți oameni mi-au spus că acum arăt a femeie mai hotărâtă, care știe ce vrea. Am închis o ușă, un capitol. S-au schimbat mai multe lucruri. Simt că sunt o altă Lidia, chiar simt.
Motivul pentru care și-a schimbat look-ul
Mi-au confirmat încă o dată oamenii că mă iubesc. Am avut această pauză de două săptămâni. Nu mi-am făcut un plan să lipsesc o lună, două luni. Eram obosită mai mult psihic”, a mai dezvăluit Lidia Buble, la Kanal D.
Dacă vă întrebați ce a stat în spatele schimbării de look, ei bine, Lidia Buble spune că nu se mai regăsea atunci când se uita în oglindă, drept urmare, a rezolvat singură situația așa cum a știut mai bine.
”Eu vorbesc de multe ori cu mine în oglindă. Mă uitam și parcă vedeam o altă Lidia, o Lidia speriată. Am zis că trebuie să schimb ceva. Mi-a luat cam un an să fac această schimbare. Nu mă mai regăseam în vechea Lidia”, a explicat cântăreața.