Klaus Iohannis, mesaj special, adresat tuturor Românilor, de Crăciun: „Să fim alături și de cei în suferință”. Nicolae Ciucă a urmat exemplul președintelui României: „Vă transmit cele mai calde gânduri”

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă au transmis românilor mesaje speciale cu ocazia Nașterii Domnului.

În Ajunul Crăciunului, Klaus Iohannis, alături de alți oficiali, a transmis mesaje românilor cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului. Președintele României transmite cetățenilor să sprijine și să fie alături de cei aflați în suferință și în lipsuri și să ofere celor din jur cele m

„Sărbătoarea Nașterii Domnului este despre dăruire, speranță, pace și lumină. În aceste zile când gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi, oriunde s-ar afla, să fim alături și de cei în suferință și lipsiți de sprijin.

Compasiunea, iubirea și generozitatea sunt cele m

Nicolae Ciucă, Președintele Senatului, a transmis românilor un mesaj de Crăciun, prin care transmite toate gândurile bune, sănătate și pace, cu îndemnul la păstrarea credinței vii în țară, în Dumnezeu, în noi înșine și, nu în ultimul rând, în ceea ce ne rezervă viitorul

„În pragul sfintei sărbători a nașterii Domnului, vă transmit cele m

Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mesaj de Crăciun pentru români

Cu câteva zile în

„În noaptea în care s-a născut pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, păstorii oilor au văzut o mulțime de îngeri din cer care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe Pământ pace între oameni, bunăvoire.

De aceea, sărbătoarea Nașterii Domnului coboară cerul pe pământ și pe îngeri printre oameni, pentru a le vesti păstorilor că vi s-a născut astăzi Mântuitor. După cum au vestit atunci nașterea pruncului Iisus m

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul ne îndeamnă pe toți să răspundem iubirii milostive și smerite a pruncului Iisus cu iubire milostivă și smerită față de toți oamenii, dar m


Sursa articolului