Jador a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare. Are de gând artistul să se mute din Capitală?
Jador, originar din Bacău, s-a mutat în București atunci când a devenit student și nu a m
Chiar înPe paginile sale de pe rețelele de socializare, artistul a anunțat că vrea să cumpere teren în afara Bucureștiului, m
„Cumpăr teren cu deschidere la lac în Corbeanca sau Balotești. Aștept mesaje”, a scris Jador, în urmă cu puțin timp, pe rețelele de socializare.
Se căsătoresc sau nu Jador și Oana Ciocan?
Cântărețul de manele s-a îndrăgostit la prima vedere de Oana Ciocan, iar după puțin timp a și cerut-o în căsătorie.
În timp ce el vorbește despre sentimentele pe care i le poartă iubitei sale, dar și despre nunta care va avea loc în scurt timp, tatăl său nu pare la fel de convins că „Nu bat clopotele de nuntă în familia noastră, din câte știu. Sau cel puțin nouă, părinților săi, Jador nu ne-a adus încă la cunoștință că va urma un anume moment foarte deosebit în viața unui om. (…) Jador a adus fata acasă și ne-a prezentat-o. Dar nu e prima dată în care procedează la fel. Nu, nici pomeneală! Mi se pare o fată drăguță, dar nu poți cunoaște cu adevărat omul după doar câteva ore. Jador le-a spus tuturor fetelor din viața sa că le iubeste și că le ia de nevastă. Nici nu le țin numărul și nici nu mi le ma declarat tatăl lui Jador, pentru Playtech.ro.