Minorul a fost preluat de DGASPC, iar cei doi adulți au fost arestați.
Un incident de-a dreptul cutremurător s-a petrecut în comuna Dumitrești din Vrancea. Din nefericire, un bebeluș în vârstă de doar patru luni a fost lovit și sugrumat de propria mamă. În acest timp, partenerul femeii a asistat la scenele șocante, fără a face nimic.
Copilul a ajuns în grija DGASPC
Polițiștii i-au sesizat pe reprezentanții DGASPC Vrancea cu privire la incidentul revoltător. Bebelușul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani. În urma evaluării, medicii au decis ca acesta să nu fie internat.
Ulterior, micuțul a fost plasat în regim de urgență la un asistent maternal profesionist, iar cei doi adulți au fost arestați.
„La momentul producerii incidentului, DGASPC Vrancea a fost sesizată de către organele de poliţie din comuna Dumitreşti. Prin intermediul Serviciului de Intervenţii în Regim de Urgenţă, instituţia a dispus de îndată măsurile legale necesare pentru protejarea minorului.
Precizăm faptul că minorul nu este recunoscut patern. Minorul a fost transportat şi evaluat de personal medical de specialitate în cadrul Secţiei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani, iar în urma evaluării medicale s-a stabilit că nu este necesară internarea acestuia. Ulterior, bebeluşul a fost preluat de către echipa mobilă din cadrul DGASPC Vrancea şi plasat, în regim de urgenţă, la un asistent maternal profesionist.
În prezent, copilul beneficiază de îngrijire, supraveghere, sprijin de specialitate şi protecţie corespunzătoare vârstei sale, într-un mediu sigur”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Dănuţ Ştefan pentru Agerpres.
Vacanță transformată în tragedie. Doi copii au murit în Cipru după ce au fost lăsați într-o mașină, în caniculă
Cei doi adulți au fost arestați
De menționat este și faptul că totul s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iunie 2026. Mama și-a lovit în repetate rânduri bebelușul peste față și l-a strâns de gât. Conform procurorilor, aceasta a avut intenția de a-l ucide.
Totodată, conform Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, procurorul de caz a dispus, la 24 iunie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de mama copilului, pentru tentativă de omor calificat – violenţă în familie, şi faţă de concubinul acesteia, pentru complicitate la aceeaşi faptă. Cei doi au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile și s-a emis și un ordin de protecție.
Incendiu violent în trafic pe timp de caniculă. Intervenția salvatoare a doi polițiști a prevenit o tragedie
„În noaptea de 23/24.06.2026, în jurul orei 23:00, numita (…), în timp ce se afla la locuinţa din com. Dumitreşti, satul Lăstuni, jud. Vrancea, aparţinând concubinului ei, (…) l-a lovit în mod repetat, cu putere, cu palma peste faţă şi l-a strâns în mod repetat de gât pe fiul său (…), cu intenţia de a-i produce decesul. (…)
Concubinul numitei (…), împreună cu care locuieşte la locuinţa sa (…), a asistat la actele de violenţă exercitate de către aceasta în noaptea de 23/24.06.2026, în jurul orei 23:00, asupra fiului ei minor (…), descrise anterior, deşi a auzit-o pe aceasta spunând că avea intenţia de a-l omorî, fără a interveni şi a-i lua copilul din braţe, ceea ce a încurajat-o pe aceasta să continue actele de agresiune”, se arată în comunicatul de presă transmis de prim procurorul militar, colonelul Ichim Codrin Sîrcu.