Începe America Express! Cine sunt, de fapt, concurenții. Ce se întâmplă cu Doina Teodoru

Fanii show-ului America Express vor fi cei mai încântați. Se apropie premiera, iar acum avem și lista completă a concurenților. Au loc răsturnări de situație, dar și surprize.

Conform celor de la Antena 1, marea premieră America Express are loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 20.00. Atunci vom afla și cine sunt concurenții, dar și ce provocări vor avea de dus în următoarea perioadă.

Oricum ar fi, lista făcută publică de cei de la Antena 1 este una cât se poate de interesantă. La America Express îi vom vedea pe
Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla.

De asemenea, provocarea a fost acceptată și de Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, dar și de gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar.

Cătălin Scărlătescu se bazează pe Doina Teodoru la America Express

O surpriză este Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line. Aceata va participa la America Express alături de mama ei, Mihaela.

Conform regulilor, fiecare concurent în parte va avea doar un euro la dispoziție pentru a găsi transport, cazare, dar și pentru a mânca.

Surprinzător este că cel mai încântat este chiar juratul de la Chefi la Cuțite. Cătălin Scărlătescu are mare încredere în iubita lui, Doina Teodoru și nu crede că vor fi probleme pe parcursul competiției, pe care o aștepta de multă vreme.

“Îmi place show-ul ăsta mult de tot! În Asia am fost de multe ori, am văzut-o aproape pe toată, dar vreau să descopăr America din postura asta. Doina spune despre noi că ea e genul rucsac, iar eu sunt genul troller. Să vedem ce-o să iasă din combinația asta!”, spunea chef Cătălin Scărlătescu.

Sursa articolului